Nicolae Marin, primul senator care renunţă la pensia specială prin act notarial: „Ce s-a votat săptămâna trecută în Parlament este o cacealma”

0
Loading...

Senatorul Nicolae Marin, din judeţul Galaţi, este primul parlamentar care a renunţat la pensia specială şi a mers la notar pentru a consfinţi decizia. Acesta a anunţat că mai mulţi colegi din partid îi vor urma exemplul, pentru că legea votată în Camera Deputaţilor „este o cacealma”.

astăzi, 14:09

Parlamentarul Nicolae Marin, ales pe listele PSD şi apoi trecut la Pro România, a semnat în faţa unui notar, în 31 ianuarie, că renunţă la pensia specială care i s-ar cuveni în urma celor două mandate de senator.

„Subsemnatul Marin Nicolae, cetăţean român, domiciliat în….. cunoscând prevederile Capitolului IX – Indemnizaţia pentru limită de vârstă, din Legea 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în calitatea mea de senator în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declaraţii şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (pensia specială) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de senator”, scrie în documentul notarial semant de senatorul Nicolae Marin.

Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că a renunţat la dreptul său printr-un act notarial deoarece legea aprobată de Parlament este „o cacealma”, care nu duce la eliminarea pensiilor speciale deoarece nu este constituţională.

„Ce s-a votat săptămâna trecută în Parlament este o cacealma, nu va trece de Curtea Constituţională a României. Toată lumea ştie, noi am comentat între noi. În plus, pensiile speciale au fost aprobate în plenul reunit al Parlamentului, acum am renunţat la ele doar prin votul Camerei Deputaţilor, cu siguranţă este o problemă. De aceea am făcut acest document de renunţare. Dacă noi toţi, parlamentarii, vrem să mergem în faţa poporului care nu este de acord cu pensiile speciale, să-i spunem că nu vrem să obţinem acest drept, atunci hai să o facem aşa”, a declarat Marin.

Nicolae Marin este la al doilea mandat de parlamentar, fiind ales pe listele PP-DD şi PSD. Anul trecut, el a părăsit PSD şi s-a înscris în Pro România.

Pensiile speciale au fost eliminate, în 28 ianuarie, în şedinţa Camerei Deputaţilor din Parlament, cu 247 de voturi pentru şi 21 de abţineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcand militarii şi poliţiştii. Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Cameră, în calitate de for decizional.

Sursa: http://www.gandul.info/politica/nicolae-marin-primul-senator-care-renunta-la-pensia-speciala-prin-act-notarial-ce-s-a-votat-saptamana-trecuta-in-parlament-este-o-cacealma-18776615

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here