Fază hilară la o casă de amanet. Poliţiştii au fost sesizaţi despre un furt în desfăşurare, dar au depistat doar o femeie care nu respectase izolarea la domiciliu

0
Loading...

27 mai 2020, 15:49

Oamenii legii au stabilit că o tânără de 25 de ani revenită recent din Marea Britanie a încălcat obligaţia izolării la domiciliu şi au plasat-o în carantină instituţionalizată.

Marţi, 26 mai, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras o bijuterie din incinta unei case de amanet, situată pe strada Traian Vuia din Galaţi.

”La faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate nu se confirmă, dar verificând persoana găsită în interiorul magazinului, o femeie, de 25 de ani, din municipiul Galaţi, au constatat că aceasta figurează ca izolată la domiciliu, din data de 25.05.2020, fiind sosită din Marea Britanie”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Femeia a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare, faţă de ea luându-se, totodată, măsura carantinării instituţionalizate într-un spaţiu special amenajat.

În aceeaşi zi, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au depistat o altă persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Este vorba despre un bărbat, de 51 de ani, care, fiind verificat de poliţişti la adresa de domiciliu din municipiul Galaţi, strada Zidarilor, nu a fost găsit acasă, şi care, fiind contactat telefonic, a declarat că nu a avut cunoştinţă despre interdicţia părăsirii locuinţei.

Şi faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, şi ulterior, aceea a carantinării instituţionalizate într-un spaţiu special amenajat, de pe raza municipiului Galaţi.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/galati/faza-hilara-casade-amanet-politistii-fost-sesizati-despre-furt-desfasurare-audepistat-doar-femeie-nu-respectase-izolarea-domiciliu-1_5ece60d45163ec427135e425/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here