Rezultate BAC 2020. Ce note au obţinut absolvenţii de liceu la examenul de Bacalaureat, conform edu.ro/232 de medii de 10 curat, la BAC

0
Loading...

Marţi, 30 iunie, s-au afişat primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2020

Tot marţi, după ora 16.00, începe şi depunerea contestaţiilor pentru cei nemulţumiţi de notele primite

Vezi aici care este procedura pentru depunerea contestaţiilor

Rezultatele finale de la BAC 2020 vor fi afişate în data de 5 iulie

Rezultate BAC 2020

Rezultate BACALAUREAT 2020. Notele obţinute de elevi la BAC

Cei care au susţinut probele scrise ale examenului de Bacalaureat aşteaptă cu nerăbdare rezultatele. Notele sunt publicate pe MEDIAFAX.ro, acestea fiind afişate pe

Sunt 232 de medii de 10 la prima sesiune de BAC, cel mai mare număr de copii care au reuşit să ia 10 curat, în ultimii ani.

În premieră, în locul numelui, pe liste apare un cod pe care îl ştiu doar absolventul de liceu care a susţinut examenul şi profesorii din şcoală.

REZULTATE BAC 2020- Vor fi disponibile AICI –

Din cei aproximativ 155.000 de candidaţi înscrişi la BAC, peste 17.000 sunt din Capitală.

Şi în Iaşi există un număr mare de candidaţi la examenul de Bacalaureat.

Au trecut deja mai bine de 5 zile de când absolvenţii clasei a 12-a au pus pixurile jos şi au predat ultima lucrare,

. Emoţiile sunt tot mai mari, atât în rândul candidaţilor cât şi în familiile acestora. Nota la Bacalaureat contează enorm pentru unii, fiind o condiţie pentru a ajunge la facultatea mult visată. Alţii au aşteptări mai modeste şi vor doar să se asigure că au promovat. În orice caz, rezultatele obţinute la „examenul maturităţii” sunt subiectul zilei.

Există deja controverse în jurul rezultatelor la BAC, după ce cazul unei lucrări anulate din eroarea profesorului supraveghetor a ajuns în atenţia publică.

Marţi, 30 iunie, până în ora 12.00, se afişează primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2020. Tot marţi, după ora 16.00, începe şi depunerea contestaţiilor pentru cei nemulţumiţi de notele primite. În perioada 1-4 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar pe 5 iulie candidaţii vor afla rezultatele finale.

Bacalaureat 2020. Rezultate anonimizate. Cum vezi ce notă ai obţinut?

În premieră, anul acesta rezultatele examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională sunt anonimizate. Acest lucru înseamnă că nimeni nu va putea vedea numele niciunui candidat asociat cu o notă. Totul se va desfăşura pe baza unor coduri unice, corespunzătoare fiecărui participant în parte.

Atât la avizier, cât şi pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bac 2020, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afişate notele şi mediile obţinute. Fiecare candidat va avea la dispoziţie, în prealabil, codul corespunzător.

Bacalaureat 2020. Condiţii pentru a promova BAC-ul

Ministerul Educaţiei a prezentat clar care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un candidat să fie considerat „promovat”. Sunt doar trei cerinţe, care trebuie însă îndeplinite cumulativ. Candidatul trebuie:

să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susţinut toate examenele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

să dea toate examenele scrise şi să obţină nota 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

să obţină media 6 (cel puţin) la probele scrise.

Bacalaureat 2020. Cum se depun contestaţiile?

Reluăm calendarul depunerii contestaţiilor la BAC 2020:

marţi, 30 iunie – în intervalul orar 16-20

miercuri, 1 iulie – în intervalul orar 8-12

Cererile de contestaţie pot fi depuse atât la instituţia de învăţământ unde a fost susţinut examenul de Bacalaureat, cât şi în format electronic. Aceştia vor completa şi o declaraţie-tip prin care atestă că sunt informaţi asupra procedurii de contestare a notei iniţiale. În cazul în care candidatul nu a împlinit încă vârsta legală de 18 ani, declaraţia-tip va fi semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia. Detaliile legate de depunerea contestaţiilor au fost afişate şi pe uşile sălilor de examen.

Nota obţinută în urma reexaminării lucrării poate fi mai mică sau mai mare decât cea iniţială. IMPORTANT! În cazul lucrărilor notate iniţial între 4,50 – 4,99 sau al celor care au primit o notă mai mare sau egală cu 9,50, rezultatul final rămâne cel obţinut în urma contestaţiei. Restul vor primi o notă modificată în urma contestaţiei doar dacă aceasta diferă cu mai mult de 0,5 puncte de cea iniţială.

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2020 vor fi afişate pe data de 5 iulie.

„Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat. Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează. Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen”, informează un document al Ministerului Educaţiei.

Bacalaureat 2020. Peste 155.000 de candidaţi înscrişi în prima sesiune

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat de anul acesta s-au înscris peste 155.000 de candidaţi. Numărul acestora este cu aproximativ 20.000 mai mare decât în anul precedent.

Aproximativ 123.800 candidaţi sunt din promoţia curentă, iar circa 31.800 de candidaţi vin din promoţiile anterioare. În Capitală au susţinut probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidaţi.

În 2019, la Bacalaureat s-au înscris în prima sesiune mai mult de 135.000 de candidaţi, iar dintre aceştia 19.771 veneau din seriile anterioare. Se pare că, paradoxal, în contextul epidemiei de coronavirus, s-au aglomerat şi listele de înscriere.

Bacalaureat: Procentele de promovabilitate de anul trecut. Care sunt judeţele fruntaşe?

Anul trecut, elevii de nota 10 au fost premiaţi de autorităţi. Aproximativ 700 de elevi cu media 10 în 2019 la Evaluarea Naţională şi la examenul de Bacalaureat au primit stimulente financiare din partea Guvernului. Un număr de 235 de absolvenţi de liceu au obţinut anul trecut media 10 la Bacalaureat.

Din cei aproximativ 136.000 de elevi înscrişi în 2019, la probe s-au prezentat 129.000. Dintre cei care au intrat în sala de examen, 84 au fost eliminaţi pe motiv de tentativă de fraudă.

Judeţele care au înregistrat cea mai mare promovabilitate la BAC au fost Cluj, cu un procent de aproape 81%, urmat de Iaşi – cu 76% şi Bacău – cu 75%. Alte patru judeţe au înregistrat procente de promovabilitate între 70% şi 75%: Sibiu, Galaţi, Braşov şi Bucureşti.

La polul opus s-au clasat judeţele Ilfov – cu 38%, Giurgiu – cu 47% şi Harghita – cu 50%.

Bacalaureat 2020. Cum s-a desfăşurat examenul anul acesta

Examenul de Bacalaureat a debutat luni, 22 iunie 2020, cu prima probă scrisă obligatorie, la Limba şi literatura română. La fel ca în fiecare an, am asista la o adevărată „loterie” a subiectelor posibile.

. Dacă au avut sau nu dreptate vom afla doar după afişarea rezultatelor.

Absolvenţii clasei a 12-a au intrat în săli până la ora 8.30, cu măşti de protecţie şi fără materiale ajutătoare, iar începând cu ora 9 au avut la dispoziţie 3 ore pentru a rezolva subiectele. Situaţia excepţională a dus la modificarea legislaţiei din Educaţie, astfel încât nu au mai avut loc examenele de competenţe la probele orale de Bacalaureat.

Siguranţa candidaţilor a fost pusă pe primul loc, astfel încât examenul de Bacalaureat a fost susţinut cu un număr restrâns de elevi în fiecare sală de examen, iar distanţa fizică de siguranţă a fost obligatoriu menţinută.

La Limba şi literatura română, subiectele au fost similare la profilul uman şi la cel real.

, probele s-au desfăşurat în condiţii generale bune în ţară. Chiar şi în aceste condiţii, Bacalaureatul le-a dat bătăi de cap unora dintre elevi.

despre semnul de întrebare ridicat de vloggerul Selly despre subiectele la limba română. Acesta a avut de comenatt în legătură cu formularea unuia dintre subiecte, susţinând că „nu se învaţă la şcoală”.

Marţi, 23 iunie 2020, a avut loc proba la

(la maghiară s-au înscris 5.540 de candidaţi, la germană – 782, la slovacă – 32, la sârbă – 13, croată – 5, turcă – 4, ucraineană – 80, italiană – 23). Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după susţinerea probei scrise, s-a constata că, la nivel naţional, 79 de candidaţi nu s-au prezentat la examen. Nu au existat cazuri de participanţi depistaţi cu temperatura corporală de peste 37.3̊ C. În schimb, pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat din judeţul Bihor. La examen au fost prezenţi 6.399 candidaţi.

Miercuri, 24 iunie, elevii au intrat în sala de examen pentru a susţine proba obligatorie a profilului: matematică, respectiv istorie.

Au existat şi probleme organizatorice: un subiect la Istorie a fost redactat greşit şi a produs confuzie printre elevi. Subiectul al doilea a fost scris aşa: „Precizarea ideologiei totalitare impusă în România şi prezentarea unei practici politice totalitare adoptată de statul român în prima jumătate a secolului al XX-lea”.

De asemenea, nici perlele nu au lipsit de la această sesiune BAC 2020. Ce răspuns a putut să dea acest elev când a fost întrebat cand a avut loc Marea Unire. „Am răspuns bine?”

Joi, 25 iunie 2020, absolvenţii clasei a 12-a au susţinut ultima probă a examenului de Bacalaureat, cea de profil. În funcţie de profilul liceului, aceştia au avut de ales între Fizică, Chimie, Biologie şi Informatică sau Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie şi Sociologie.

Din păcate, contextul epidemiei de coronavirus a generat şi alte efecte neplăcute, pe lângă disconfortul creat e măşti şi de măsurile de precauţie instituite în sălile de examen.

. Femeia nu avea temperatură când a intrat în sală şi semnase pe proprie răspundere că nu a intrat în contact cu cineva bolnav.

„Se pare că mai avem un caz pozitiv, este vorba despre o doamnă care a fost într-o comisie de bacalaureat. (…) Astfel de situaţii se întâmplă. Sunt convins că sunt mai multe astfel de cazuri, dar o evaluare in ceea ce priveşte amploarea impactului epidemiologic o vom putea face în următoarele zile, credem noi în 5-7 zile”, a declarat joi presei Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

Bacalaureat 2020. Sesiunea specială: Cine poate participa?

Contextul actual al pandemiei de coronavirus a modificat şi modul de desfăşurare al examenelor naţionale. Astfel, la fel ca în cazul Evaluării Naţionale, absolvenţii clasei a XII-a vor putea susţine examenul de Bacalaureat într-o sesiune specială. Sunt eligibili candidaţii care au avut probleme de sănătate în timpul primei sesiuni şi nu au putut susţine probele scrise din motive medicale.

„Am avut o discuţie cu doamna ministru al Educaţiei, Monica Anisie şi mi-am dat acordul, că e clar că pentru copiii care au temperatură, copiii care sunt în izolare la domiciliu, fiind în achetă epidemiologică, eventual în spital, nu li se poate răpi şansa de a da Bacalaureatul”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Calendarul sesiunii speciale:

29 iunie-3 iulie 2020 – înscrierea candidaţilor

6 iulie 2020 – Limba şi literatura română (proba scrisă)

7 iulie 2020 – proba obligatorie a profilului (proba scrisă)

8 iulie 2020 – proba la alegere a profilului şi a specializării (proba scrisă)

9 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă (proba scrisă)

10 iulie 2020 – afişarea rezultatelor – până la ora 12.00

10 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor – între orele 14.00 – 19.00

12 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale – după ora 12.00

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:19

astăzi, 12:15

astăzi, 11:56

joi, 16:28

miercuri, 10:40

miercuri, 11:43

miercuri, 06:54

23 iun 2020

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/rezultate-bac-2020-ce-note-au-obtinut-absolventii-de-liceu-la-examenul-de-bacalaureat-conform-edu-ro-232-de-medii-de-10-curat-la-bac-19353384

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here