Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: Trei pacienţi cu coronavirus, în stare gravă, transferaţi de la Târgovişte spre două unităţi medicale, ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare

0
Loading...

astăzi, 17:41

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunţat, vineri, că trei pacienţi cu coronavirus, în stare gravă, au fost transferaţi de la Târgovişte spre două unităţi medicale din Galaţi şi Medgidia, ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare.

”Ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare pe secţiile de terapie intensivă a pacienţilor în stare gravă infectaţi cu noul Coronavirus, pentru îngrijirea şi monitorizarea optimă a acestora, în cursul acestei zile, respectiv 3 iulie 2020, la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a fost dispusă măsura transferului a 3 pacienţi de la secţia de Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti din Târgovişte către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi şi către Spitalul Municipal Medgidia”, a anunţat DSU.

Transportul pacienţilor, intubaţi şi ventilaţi mecanic s-a realizat cu un elicopter de tip Mi-8 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, format din echipaj medical UPU-SMURD Bucureşti.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că la ATI, în acest moment, sunt internaţi 224 de pacienţi.

Sursa: https://www.news.ro/social/departamentul-pentru-situatii-de-urgenta-trei-pacienti-cu-coronavirus-in-stare-grava-transferati-de-la-targoviste-spre-doua-unitati-medicale-ca-urmare-a-atingerii-capacitatii-maxime-de-internare-1922404103522020071719410694

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here