Mesaj al şefei Secţiei ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi: Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizati fizic , resemnaţi

0
Loading...

astăzi, 08:57

Şefa secţiei ATI din Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi lansează pe Facebook un mesaj în care vorbeşte despre epuizarea psihică şi fizică a cadrelor medicale de la această secţie. Medicul Corina Manole menţionează în mesajul postat pe reţeaua socială că după încheierea unei ture la ATI Covid, cadrele medicale au nevoie de perfuzii şi oxigen.

În postare, şefa secţiei ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi scrie că medicii şi asistentele care lucrează pentru tratarea bolnavilor de COVID 19 sunt obosiţi, epuizaţi, resemnaţi, dar şi că au ajuns să se simtă ”calul de povară al judeţului”.

”Voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi…Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi, despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI Covid, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul. Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizati fizic , resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi.”, se arată în mesajul postat pe contul oficial al Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi.

La Galaţi, conform ultimei raportări a autorităţilor, au fost confirmaţi până acum cu COVID 19 un număr de 1040 de persoane dintr un număr total de 10.317 teste efectuate. S-au vindecat până acum 625 de persoane, iar 94 au decedat.

Sursa: https://www.news.ro/social/mesaj-al-sefei-sectiei-ati-de-la-spitalul-judetean-de-urgenta-galati-ne-am-facut-si-ne-vom-face-datoria-in-continuare-pana-cand-vom-mai-putea-dar-obositi-psihic-epuizati-fizic-resemnati-1922405706032020070819412386

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here