Platforma TeachU pentru meditaţii gratuite, realizată de o româncă la Oxford

0
Loading...

11 iulie 2020, 14:54

Gabriela Oprea, studentă în anul II la Oxford, şi alţi zeci de olimpici români au pus bazele unui proiect unic în România: TeachU, o platformă care le oferă elevilor de liceu meditaţii gratuite pentru admiterea la Bac şi facultate.

Gabriela Oprea (20 de ani) a absolvit Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu“ din Buzău, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză, iar în prezent studiază Chimia la Universitatea Oxford din Anglia. Tânăra spune că este pasionată de ştiinţe de când se ştie, în special de chimie şi de fizică.

„În chimie am găsit modul în care le pot aplica pe ambele: în fizică, chimia este oarecum ignorată, dar în chimie, fizica este, practic, baza. Chimia este locul în care am putut să le găsesc pe ambele într-un mod care mi se pare accesibil, dar şi foarte interesant, pentru că pot să mă raportez şi la lumea exterioară. Chimia este peste tot. Fiecare fenomen are şi o componentă chimică – nu scapi nicăieri de substanţe“, spune Gabriela.

Tânăra buzoiancă povesteşte că, recent, a sunat-o un prieten s-o întrebe cum poate scăpa de mirosul urât din frigider. I-a găsit soluţia: după ce a aflat care erau substanţele care îl provocau, l-a îndrumat să-l spele cu puţin oţet, care face ca substanţele respective să devină solubile în apă şi să dispară.

Gabriela este olimpică la Chimie: în 2018, a obţinut medalia de argint atât la Olimpiada Naţională, cât şi la Olimpiada Internaţională. De asemenea, a fost răsplătită cu medalia de bronz şi la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului, în anul 2016.

Peste 500 de elevi fac meditaţii online

Chiar de când era încă elevă, Gabriela s-a implicat într-un proiect unic în România: a ajutat la crearea de către olimpici a unei platforme educaţionale, care să le ofere ajutor gratuit elevilor care se pregătesc pentru susţinerea Bacalaureatului şi a admiterii la facultate.

Ideea le-a venit în 2017, după ce Gabriela şi alţi tineri olimpici au participat la evenimentul „Creatori de viitor“. La acea întâlnire olimpicii au discutat cu antreprenori şi alte persoane de succes în domenii de activitate diverse. Cu acea ocazie, a fost organizată şi o competiţie, iar tânăra şi colegii ei au trebuit să vină cu o idee de antreprenoriat social sau de program social. Aşa s-a născut platforma

Sursa arhivă personală

„Unii colegi olimpici au renunţat pe parcurs, iar ulterior s-au alăturat alţii. Un coleg de echipă are un centru de excelenţă în Constanţa, dar ne doream să facem ceva cu impact mai mare. Ne-am gândit că dacă o să fie online, putem să ajungem aproape în toată ţara“, explică Gabriela.

Acum, platforma educaţională beneficiază de asistenţa a 100 de mentori, iar 30 de tineri sunt în etapa de evaluare pentru a deveni mentori. Aceştia pregătesc peste 500 de elevi la majoritatea materiilor incluse în programa şcolară, dar nu exclusiv: filosofie, economie, chimie, biologie, matematică, geografie, astronomie, cursuri de chitară, lingvistică, arabă, suedeză şi rusă.

Cursurile, pliate pe nevoile fiecărui elev

Meditaţiile au loc online, prin intermediul diverselor aplicaţii de video-conferinţă, şi sunt gratuite. Cei care doresc să devină mentori şi să ofere meditaţii sunt selectaţi de membrii echipei TeachU pe baza rezultatelor şcolare obţinute într-un domeniu sau mai multe şi sunt testaţi printr-un interviu, pentru a li se evalua cunoştinţele şi abilităţile pedagogice.

„Ideea iniţială din spatele

a fost ca toate meditaţiile să fie unu la unu, pentru că ştiam că dacă ai o clasă este foarte greu să ajungi la fiecare şi să rezolvi nevoile individuale ale elevilor. Fiecare mentor îşi poate plia modul de predare şi materia pe fiecare elev. Pentru materiile la care sunt foarte multe solicitări – cele de la Bac şi de admitere la facultate –, mentorii au împărţit elevii pe niveluri şi au făcut grupuri, dar nu foarte mari, de doi-trei elevi“, explică olimpica modul prin care mentorii oferă meditaţii pe teachu.ro .

Cum îi dezvaţă pe elevi din a toci

Gabriela Oprea dă meditaţii la chimie. Din experienţă, povesteşte că mulţi elevi nu învaţă – tocesc materia. De aceea, tânăra caută mereu să le dea explicaţii care să le ofere şansa de a gândi şi de a pune în perspectivă problemele.

Sursă arhivă personală

„Sunt foarte mulţi elevi care vin şi spun: «Cunosc formula asta, ştiu s-o folosesc în probleme, dar nu ştiu ce înseamnă». Atunci, eu încerc să-i ajut să interpreteze ceea ce calculează şi ceea ce învaţă într-un mod în care să se poată uita în jur şi să spună: «A, uite, am învăţat despre chestia asta, deşi nu am învăţat în forma asta, dar se aplică la fel».“

Teachu.ro pentru copiii fără acces la internet

Gabriela predă şi în Marea Britanie atât chimie, cât şi mai multe materii interdisciplinare, cum ar fi ceea ce englezii numesc Materials Science. Doreşte ca prin intermediul platformei educaţionale pe care a creat-o alături de colegii săi olimpici să ajute cât mai mulţi tineri.

În momentul de faţă,

se adresează în special elevilor de liceu, dar olimpicii vor să se extindă şi la gimnaziu. „Încercăm să facem totul pas cu pas, să îmbunătăţim punctual lucrurile acolo unde este nevoie, să mai adăugăm câte o materie şi să ajutăm nişte elevi să-şi găsească un mentor. Ne dorim să ajungem la toate persoanele care au nevoie de noi.“

Gabriela speră ca platforma educaţională să poată fi accesată şi de cei care n-au acces la internet acasă, considerând că aceştia au nevoie de pregătire chiar mai mult decât cei care beneficiază deja de aceasta prin cursurile susţinute gratuit de ea şi colegii săi. Una dintre soluţiile pe care le întrevede este o colaborare între

şi instituţiile de învăţământ din zonele rurale.

După absolvirea facultăţii, Gabriela va deveni cercetător în chimie teoretică şi computaţională şi mărturiseşte că a ales să studieze în Marea Britanie pentru că în România singura şansă să aprofundeze cele două materii ar fi fost admiterea la Medicină.

„Doresc să contribui la dezvoltarea unor oportunităţi în cercetarea din România, după ce voi reuşi să ajung la un anumit nivel care să-mi permită să fac o schimbare în ţară. Vreau să ajut mai mult la dezvoltarea teoriei în chimie pentru a oferi o bază de la care să plece oamenii care sunt interesaţi de chimie medicală, de exemplu. Voi studia baza fundamentală a chimiei, care are aplicabilitate în absolut orice“, spune Gabriela Oprea, românca de la Oxford.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/galati/platforma-teachu-meditatii-gratuite-realizata-romanca-oxford-1_5f07525a5163ec4271d1ec6b/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here