Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean Galaţi. Secția de cardiologie a fost închisă după ce 14 pacienți au avut rezultat pozitiv

0
Loading...

29 Sep 2020 – 16:51

Bright lights at the end the hospital corridor. The concept of life and death.

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a fost închisă, după ce 14 pacienți au fost confirmați cu Covid. Aceștia sunt transferați în alte spitale, iar personalul medical al secției a fost testat.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Giurgiu, un pacient cu test negativ pentru Covid a fost internat în secția de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență în 21 septembrie. Acesta a prezentat ulterior simptome specifice Covid, fiind imediat izolat și retestat, în 24 septembrie, iar rezultatul testului a fost pozitiv, scrie

Au fost apoi testați, conform procedurii, toți pacienții internați în sectia cardiologie, iar 13 dintre aceștia au avut rezultat pozitiv.

„La momentul actual, se lucează la transferul acestora către alte unități spitalicești care pot prelua pacienți infectați Covid-19. De asemenea, astăzi 29.09.2020, a fost testat personlul medical care activează pe secția cardiologie, rezultatele acestora urmând să fie primite cel târziu mâine 30.09.2020”, se arată în comunicat.

Epidemiologii Spitalului Județean de Urgență și reprezentanții DSP Giurgiu au decis închiderea secției, urmând să se facă dezinfecția spațiului.

Reprezentanții Prefecturii anunță că pacienții care erau internați în secție și ale căror rezultate la testele pentru Covid au fost negative vor fi externați, starea lor de săntate fiind ameliorată.

Sursa: https://jurnalul.antena3.ro/stiri/locale/focar-de-covid-19-la-spitalul-judetean-galati-sectia-de-cardiologie-a-fost-inchisa-dupa-ce-14-pacienti-au-avut-rezultat-pozitiv-856776.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here