Investițiile imobiliare în scop de închiriere rămân populare în România, oferind un venit pasiv sub formă de chirie.
Randamentul unei astfel de investiții este practic rata de profit anual obținută din chirie raportat la prețul de achiziție al proprietății. În continuare vom examina în detaliu randamentele apartamentelor (inclusiv garsoniere) comparativ cu casele , în diverse orașe – de la piața efervescentă din București și Cluj-Napoca, până la orașe mai mici – ținând cont de gradul de ocupare, taxe, impozite și eventualele comisioane. Vom vedea și cum au evoluat aceste randamente în ultimii ani și ce perspective există, având în vedere schimbările fiscale recente (precum creșterea TVA la locuințe de la 9% la 21% din 2025). De asemenea, vom discuta diferența dintre randamentul brut și randamentul net , adică profitul real după ce scădem costurile (impozite, reparații, perioade de neocupare etc.).
Ce este randamentul unei investiții imobiliare?
Randamentul brut anual al chiriei se calculează simplu: chiria lunară * 12 luni, împărțit la prețul de achiziție al proprietății, înmulțit cu 100 pentru a obține procentul. De exemplu, un apartament cumpărat cu 100.000 euro și închiriat cu 600 euro/lună are un randament brut de aproximativ 7,2% pe an (7.200 €/an din chirie împărțit la 100.000 €). Amortizarea investiției reprezintă numărul de ani în care recuperăm prețul plătit (în exemplul dat ~14 ani).
Factori care influențează randamentul real (net):
Costuri inițiale suplimentare: Pe lângă prețul de cumpărare, investiția include adesea cheltuieli de renovare și mobilare (uneori +10-15% din prețul imobilului), precum și taxe notariale și comisioane la achiziție (care pot însuma ~4% din prețul de cumpărare). Aceste costuri cresc baza investiției și scad randamentul efectiv dacă nu sunt luate în calcul. De exemplu, la un apartament de 85.000 € care necesită 10.000 € renovare și ~5.000 € cheltuieli de tranzacție, costul total devine ~100.000 €, reducând randamentul inițial estimat.
Gradul de ocupare (perioada de neocupare între chiriași): Un grad de ocupare de 100% permanent nu este realist – pot exista luni în care locuința stă neînchiriată între chiriași. Analizele din piață arată că proprietățile pot sta neocupate chiar 2-3 luni până se găsește un nou chiriaș; așadar, este prudent să considerăm o marjă de neocupare de ~10% din venituri. Cu alte cuvinte, în loc să considerăm 12 luni de chirie pe an, e mai realist 10-11 luni ocupate. Această neocupare scade venitul anual efectiv – de exemplu, la o chirie lunară de 450 € cu un grad de ocupare de 90% venitul annual generat de chiri va fi de 4860 € (față de 5.400 € la ocupare 100%)
Cheltuieli de întreținere și reparații: Proprietarul trebuie să suporte costurile de mentenanță – de la reparațiile curente (instalații, electrocasnice, zugrăveli periodice) la contribuțiile la fondul de reparații al clădirii și facturile la utilități pentru perioadele neocupate. Acestea pot consuma câteva procente bune din chiria anuală. În practică, mulți proprietari pun deoparte echivalentul a una-două chirii lunare pe an pentru astfel de cheltuieli neprevăzute și pentru uzura normală a apartamentului.
Taxe și impozite: Veniturile din chirii sunt impozitate. Începând cu 2023, cota forfetară de 40% pentru cheltuieli a fost eliminată, astfel că impozitul pe chirie este 10% aplicat la întregul venit brut (față de ~6% cât era efectiv înainte). În plus, dacă veniturile din chirii depășesc 6 salarii minime brute pe an, proprietarul datorează și contribuția de asigurări de sănătate (CASS). Adăugând și impozitul pe proprietate local (relativ mic, de ordinul a 0,1-0,2% din valoare pe an pentru persoane fizice), povara fiscală poate reduce substanțial randamentul net al investiției. Practic, dacă brut câștigăm să zicem 7% anual, după plata impozitelor și a costurilor, randamentul net obținut poate fi mai mic cu 1,5-2 puncte procentuale . Cu alte cuvinte, un randament brut de 7% se poate transforma în ~5% net, în funcție de situație.
Comisioanele agențiilor imobiliare (dacă este cazul): Atât la achiziție, cât și la închiriere se pot plăti comisioane. Mulți proprietari și chiriași prefer să caute
– evitând intermediarii – pentru a nu plăti comision . Dacă însă folosiți o agenție pentru a închiria, comisionul standard perceput proprietarului este de 50% +TVA din chiria pe prima lună (iar chiriașul va achita tot 50%+TVA). Acest cost unic, dar recurent la fiecare schimbare de chiriaș, mai scade puțin din venitul net (practic, dacă un chiriaș stă un an, acel 50% din chirie înseamnă aproximativ 4% din venitul anual). De aceea, profitabilitatea crește dacă chiriașii stau pe termen mai lung, reducând frecvența acestor comisioane și reducând perioada de neocupare.
În concluzie, dacă vrei sa calculezi randamentul net (real) ține cont de toți factorii de mai sus. O estimare conservatoare a randamentului net se poate face pornind de la randamentul brut și scăzând ~2% pentru a acoperi impozite, reparații și perioade neocupate. De exemplu, un randament brut de 8% se poate traduce în ~6% net într-un scenariu realist, iar un brut de 5% poate însemna doar 3% net dacă apar costuri și perioade în care proprietatea stă neocupată.
Randamentele în marile orașe: București, Cluj și altele
București și Cluj-Napoca atrag grosul investițiilor imobiliari, dar oferă profiluri foarte diferite de randament. Potrivit datelor din 2024, Bucureștiul oferă cele printre cele mai mari randamente brute la închirierea de apartamente din țară. În Capitală, randamentul mediu anual variază în jur de 6,5-7% brut , în funcție de tipul apartamentului. De exemplu, un apartament cu două camere în București aduce ~ 7,3% randament brut în medie, garsonierele ~ 7% , iar apartamentele cu trei camere ~ 6,5% . Aceste valori confirmă poziția Bucureștiului ca piața cu cele mai profitabile chirii pentru proprietari . Explicația ține de raportul relativ favorabil dintre prețurile de achiziție (încă mai mici comparativ cu alte capitale europene) și chiriile destul de ridicate datorate cererii intense – în București există o masă mare de populație care migrează pentru joburi și studii, alimentând piața chiriilor.
Cluj-Napoca , în schimb, are printre cele mai scăzute randamente la închiriere, deși chiriașii plătesc aici printre cele mai mari chirii din țară. Paradoxul se explică prin faptul că prețurile pentru cele mai multe
au explodat în ultimul deceniu (orașul fiind un hub IT și universitar în plină expansiune), crescând mult mai rapid decât chiriile. Astfel, randamentele au fost comprimate. Date recente arată că în Cluj randamentul mediu brut este doar în jur de 4-5% pe an , cel mai mic din țară. Spre exemplu, avand în vedere prețurile la garsoniere Cluj randamentul ar fi de circa 4-5 , mult sub media națională. Cu alte cuvinte, în Cluj un proprietar recuperează investiția în 20-25 de ani de chirii, față de 14-15 ani în București. Chiar dacă chiriile sunt ridicate (cererea de garsoniere Cluj din partea studenților și tinerilor profesioniști este enormă), prețul apartamentelor este atât de mare încât mănâncă din profitul potențial al proprietarilor.
Orașele secundare precum Iași, Timișoara, Brașov, Constanța oferă randamente intermediare, de obicei în jur de 5% – 6,5% brut anual. De pildă, în Constanța randamentele la apartamente erau recent cuprinse între 5,8% și 6,4% (Constanța beneficiază de cererea sezonieră în sezonul turistic, dar și de chiriași pe termen lung datorită centrelor universitare și a dezvoltării economice locale). Iași este un alt exemplu pozitiv – fiind un important centru universitar și IT, are cerere solidă la închiriere: randamentele sunt de ~ 6,0% (6,2% la garsoniere și ~5,7% la două camere, conform datelor pe 2024). Brașovul oferă și el în jur de 6% randament brut la apartamente, beneficiind atât de chiriași locali, cât și de un segment de short-term rent turistic (dat fiind oraș turistic și aproprierea de Poiană). Timișoara tinde spre ~5-6%, oarecum sub Iași/Brașov, deoarece, deși este un centru economic, piața chiriilor a fost mai temperată în raport cu prețurile.
Este interesant că unele orașe mai mici sau mai puțin ”sub radarul” investitorilor pot genera randamente brute surprinzător de mari , datorită prețurilor de achiziție foarte scăzute. De exemplu, Galați raporta recent un randament mediu brut de peste 8,5% – unul din cele mai ridicate din țară – deoarece apartamentele în Galați sunt ieftine, în timp ce chiriile (deși modeste ca valoare absolută) sunt suficient de mari raportat la acele prețuri mici. Craiova sau Oradea se pot situa și ele peste medie (6-7% potențial brut) în anumite zone. Desigur, în astfel de orașe gradul de ocupare și cererea de închiriere pot fi mai volatile; nu e garantat că proprietatea va găsi chiriaș la fel de repede ca în marile centre universitare. În plus, creșterea pe termen lung a valorii proprietății (capital appreciation) e mai lentă în orașele mici, deci investitorii trebuie să cântărească aceste aspecte. Chiar dacă procentual randamentul anual poate suna foarte bine pe hârtie în orașele mai mici, riscul de neocupare pe perioade mai lungi și potențialul mai redus de revânzare în profit fac ca mulți investitori experimentați să se concentreze tot în orașele mari, unde piața e mai lichidă.
Rezumat randamente brute medii (2024) pe categorii de orașe:
București: ~6,5–7% (cel mai ridicat randament, datorită cererii mari și prețurilor încă relativ accesibile).
Cluj-Napoca: ~4–5% (cel mai scăzut randament, din cauza prețurilor foarte mari la achiziție).
Iași, Constanța, Brașov: ~5,5–6,5% (randamente peste medie, alimentate de cerere constantă – academică, turistică sau economică – și prețuri moderate).
Alte municipii (Timișoara, Oradea, Craiova etc.): ~5–6% în medie, cu variații; unele zone pot depăși 7% brut acolo unde prețurile de cumpărare sunt mici raportat la chiriile locale.
Orașe mici: pot oferi randamente teoretice de 7-8% sau chiar mai mult brut, dar cu riscuri mai mari de neocupare și creștere lentă a valorii în timp.
Notă: Toate cifrele de mai sus reprezintă randamente brute , înainte de costuri și impozite. Randamentul net efectiv obținut de proprietar va fi mai mic (de exemplu, un 6% brut în Brașov poate deveni ~4% net după costuri). De regulă, randamentele nete se aliniază într-un interval mai strâns, de ~3-5% în majoritatea cazurilor, chiar dacă brutele diferă mai mult.
Garsonieră, apartament sau casă? Randamente pe tipul de proprietate
Un aspect esențial este dimensiunea și tipul proprietății : o garsonieră are un profil de randament diferit de un apartament mai mare, iar o casă diferă și ea. Investitorii adesea se întreabă: în ce merită să investesc pentru a obține randamentul cel mai bun – într-o garsonieră mică sau într-un apartament mai mare?
Garsonierele (sau apartamentele cu 1 cameră) tind să ofere randamente brute mai ridicate comparativ cu apartamentele mai mari. Motivul principal: prețul de achiziție e mult mai mic , dar chiria obținută nu este cu mult sub cea a unui apartament cu 2 camere, deci raportul chirie/preț iese mai mare. Concret, o garsonieră nouă în București (cartierul Militari) cu preț ~40.000 € se închiriază cu 250-300 €/lună, generând un randament brut de până la~ 9% pe an . Prin comparație, un apartament cu 2 camere în aceeași zonă, preț ~70.000 €, se închiriază cu ~370 €/lună – randament ~ 6% pe an . Diferența este clară: garsoniera aduce randament mai mare . Avantajele garsonierelor evidențiate de experți includ: prețul mai mic de achiziție, randament procentual mai bun (cum am explicat), se închiriază foarte repede (cererea pentru garsoniere este mereu constantă în marile orașe) și costurile de renovare/amenajare sunt mai mici. Înainte de pandemie, garsonierele ”se dădeau ca pâinea caldă” – erau primele ocupate pe piață. Dezavantaje există totuși: în ultimii ani s-au construit mai puține garsoniere, deci oferta e limitată și, în plus, prețul pe metru pătrat la garsoniere poate fi mai mare decât la apartamente mai mari (plătești mult pe fiecare metru deoarece suprafața totală e mică). De asemenea, preferințele chiriașilor au început să se orienteze mai mult către spații mai mari (tendință accentuată după pandemie, când mulți au realizat nevoia de spațiu suplimentar pentru work-from-home).
Apartamentele cu 2 camere sunt poate cea mai populară alegere de investiție, deși randamentul brut procentual este ceva mai mic decât la garsoniere. Avantajul lor constă în stabilitatea mai mare : două camere sunt preferate de cupluri, de chiriași pe termen mai lung și în general au o cerere foarte consistentă. Chiar dacă, matematic, randamentul poate fi 6-7% brut (față de 8-9% la o garsonieră în același oraș), apartamentul cu 2 camere poate aduce un cash-flow lunar mai mare în termeni absoluti și șanse mai mici să rămână gol. De exemplu, în 2022–2023, în perioada post-pandemie, mulți chiriași au preferat să ia un apartament cu 2 camere în loc de o garsonieră, chiar dacă plăteau ceva mai mult, pentru a avea un spațiu de lucru separat de dormitor. Acest lucru a făcut ca timpul de închiriere al apartamentelor de 2 camere să se mențină scăzut (se ocupă relativ rapid), iar riscul investițional perceput să fie mai mic. Practic, un apartament cu 2 camere ”ține chiriașul” pe o durată mai lungă, oferind proprietarului siguranță în recuperarea investiției, chiar dacă randamentul anual este puțin mai mic decât la o garsonieră. Pe termen lung, aceste aspecte pot face ca investiția în 2 camere să fie la fel de avantajoasă. În plus, un apartament de 2-3 camere este mai versatil – poate acomoda o familie mică, studenți – colegi de apartament sau chiar poate fi închiriat parțial (per cameră) – flexibilitate ce lărgește plaja de chiriași potențiali.
Apartamentele mari (3 camere și peste) prezintă de regulă randamente și mai scăzute procentual. Prețul de achiziție crește substanțial odată cu suprafața, însă chiria obținută nu crește proporțional. De exemplu, în București, apartamentele de 3 camere aduc în medie ~6,5% brut, iar în zonele foarte scumpe randamentul poate coborî mult. Un studiu arăta că în cartiere centrale exclusiviste, un apartament mare are randament doar ~4-5% (de exemplu, în zona Unirii un apartament de 2 camere la ~250.000 € se închiria cu ~850 €/lună – deci ~4% anual). Așadar, cu cât imobilul este mai scump și mai mare, randamentul procentual scade . Avantajul este că astfel de proprietăți high-end pot avea alt tip de beneficii (chiriași foarte serioși și stabili – ex. expați sau companii care închiriază pentru angajați, plus potențial de creștere în valoare dacă piața de lux crește). Însă ca investiție strict pentru venit din chirii, nu sunt cele mai eficiente.
Casele/vilele la rândul lor au o dinamică diferită. Piața chiriilor de case este mai îngustă – în general familii înstărite, expați sau firme (ambasade, sedii de firmă) închiriază case. Randamentul unei case poate fi mai scăzut decât la un apartament, deoarece casele sunt mult mai scumpe și au, de regulă, costuri mari de întreținere (curte, acoperiș, sisteme termice etc.), dar chiriile, deși mari în valoare absolută, nu compensează investiția. În zonele metropolitane scumpe, randamentul la case poate fi în jur de 4-5% sau chiar sub . De exemplu, în zona Bucureștiului, o vilă care costă 300.000 € poate fi închiriată cu ~1.200-1.500 €/lună (anual ~5-6% brut, înainte de costuri). Dar dacă e vorba de case de lux de 1 milion €, e posibil să nu obții mai mult de 4% randament chiar și la chirii foarte mari, similar fenomenului de la apartamentele premium menționat mai sus. Avantajul investiției într-o casă ar putea fi aprecierea valorii terenului pe termen lung și faptul că există mai puțină competiție pe acest segment (puțini proprietari oferă case de închiriat comparativ cu apartamente). Dezavantaje: pe lângă randamentul mai mic, riscul de neocupare e mai mare (cererea e limitată), perioadele de neocupare pot fi lungi și costurile cu reparațiile capitale sunt considerabile (o renovare a unei case este mult mai scumpă decât una de apartament). Așadar, pentru un investitor la început de drum care vizează venitul din chirie, apartamentele mici și medii sunt în general preferate în defavoarea caselor.
Concluzie pe tipuri de proprietăți: Garsonierele oferă cele mai bune randamente procentuale (8-9% brut în unele cazuri), dar cu un ușor risc suplimentar legat de durata de închiriere și de revânzare. Apartamentele cu 2 camere au randamente moderate (6-7% brut), însă sunt considerate un compromis optim între profit și siguranță – se închiriază relativ ușor și păstrează chiriașii mai mult timp. Apartamentele mari și casele tind spre randamente mai mici (sub 5-6% brut în cele mai multe cazuri), fiind mai potrivite investitorilor care mizează pe creșterea valorii proprietății sau au o strategie pe termen lung, mai degrabă decât maximizarea venitului imediat din chirie.
Evoluția randamentelor în ultimii ani și perspective de viitor
În ultimii ani, piața imobiliară din România a fost marcată de creșteri semnificative atât ale prețurilor de vânzare, cât și ale chiriilor. Per ansamblu , randamentele brute medii la nivel național au rămas relativ stabile , în jur de 6% . De exemplu, în 2023 randamentul mediu brut la nivel de țară a fost estimat la ~ 6,16% , în ușoară creștere față de anul precedent. Această stagnare a randamentelor, în ciuda creșterii prețurilor, indică faptul că și chiriile au crescut în tandem, menținând raportul relativ constant. Totuși, situația diferă pe segmente: în orașele „fierbinți” precum Cluj, prețurile au urcat mult mai rapid decât chiriile, ducând la scăderea randamentelor locale (așa cum am menționat, Clujul are acum randamente de 4-5%, comparativ cu ~7% în București). Practic, în orașele unde piața imobiliară a „fugit înainte” ca preț (Cluj, Brașov, poate și zona de nord a Capitalei), proprietarii trebuie să se mulțumească cu randamente mai mici, chiria neținând pasul cu valoarea proprietății. În schimb, orașe în dezvoltare precum Iași, Oradea sau Constanța, unde prețurile de achiziție sunt încă moderate dar cererea de închiriere e robustă, au permis menținerea unor randamente atractive de 6%+.
Pandemia COVID-19 (2020-2021) a produs o scurtă perturbare: la debutul pandemiei, cererea de închiriere a scăzut (mulți studenți au plecat acasă, munca remote a redus nevoia de a sta în oraș), ceea ce a dus temporar la creșterea perioadelor de neocupare și la o ușoară scădere a chiriilor în 2020. Drept rezultat, randamentele investiționale au avut un mic recul. Însă piața și-a revenit rapid începând cu 2021-2022, odată cu întoarcerea la birou și revenirea studenților, ba chiar a cunoscut un boom al chiriilor. Anii 2022 și 2023 au adus creșteri mari ale chiriilor în marile orașe – de exemplu, în București chiriile au crescut în medie cu ~20% la apartamentele de 2 camere în decurs de 12 luni, depășind creșterea din Cluj sau alte centre. Această explozie a chiriilor, suprapusă peste prețurile de vânzare care și ele au crescut (dar nu la fel de abrupt peste tot), a făcut ca în unele orașe randamentele chiar să crească ușor față de anii precedenți.
Pentru viitor (în 2025 și mai departe) , există câteva tendințe de luat în calcul:
Schimbări fiscale majore: Guvernul a adoptat recent măsuri de creștere a TVA și eliminare a facilităților la achiziția de locuințe noi. Concret, de la 1 august 2025, TVA-ul pentru achiziția de locuințe noi crește la 21% (de la 9% cât era cota redusă anterior), ceea ce
. Practic, cine nu apucă să semneze contractele și să achite avansuri înainte de termenele limită, va plăti prețuri mai mari cu până la ~12% la cumpărare din cauza TVA-ului majorat. Impactul așteptat: pe termen scurt, este posibil un val de cumpărări înainte de creșterea TVA (pentru a prinde cota veche), urmat de o perioadă de scădere a cererii de cumpărare după august 2025, deoarece locuințele vor fi mai scumpe. Mulți potențiali cumpărători, mai ales tineri, s-ar putea reorienta către chirie în loc să cumpere , cel puțin temporar, sperând ori în scăderea prețurilor, ori în venituri mai mari în viitor care să le permită achiziția. Pentru proprietarii de apartamente de închiriat, asta înseamnă cerere crescută pe piața chiriilor – mai mulți oameni vor căuta să închirieze. Așadar, ne putem aștepta la menținerea unui grad ridicat de ocupare (chiriașii se vor găsi mai ușor) și chiar la creșteri la prețuriile chiriilor în marile orașe, dat fiind că oferta de închiriere va fi pusă sub presiune. În termeni de randament, această situație ar putea fi benefică pentru investitori: deși economia generală ar putea încetini, proprietarii vor vedea probabil randamente cel puțin la fel de bune, dacă nu chiar ușor mai mari . Cu prețuri de vânzare care ar putea stagna sau crește mai lent (datorită cererii mai slabe de cumpărare) și cu chirii cu potențial de creștere (datorită cererii mai mari de închiriere), randamentul procentual ar putea crește . Desigur, există și posibilitatea ca, dacă tranzacțiile scad mult, unii dezvoltatori să ajusteze prețurile în jos, compensând parțial efectul TVA – deci va fi un echilibru de urmărit. Cert este că, pe termen scurt, Guvernul însuși se așteaptă la o migrare spre piața chiriilor: Ministerul Finanțelor a estimat consecințe notabile pe piața imobiliară odată cu creșterea TVA.
Costul finanțării și inflația: Dobânzile bancare au crescut în ultimii ani (ROBOR în 2022-2023 a urcat semnificativ), ceea ce face creditele ipotecare mai scumpe. Acest lucru descurajează cumpărarea prin credit și implicit împinge iarăși o parte din populație spre închiriere. Dacă dobânzile rămân sus o perioadă, cererea de chirii va rămâne robustă. Inflația ridicată are un efect ambivalent: pe de o parte erodează veniturile chiriașilor (limitând cât pot plăti), pe de altă parte împinge investitorii să caute active de refugiu (mulți văd imobiliarele ca protecție contra inflației), menținând interesul pentru achiziții. Până acum, chiriile au ținut pasul cu inflația în marile orașe, crescând considerabil (ex. +16% anual într-un sector al Bucureștiului, conform unor rapoarte recente), deci proprietarii au reușit să transfere povara inflației asupra chiriașilor într-o anumită măsură.
Piața locuințelor noi și oferta de închiriere: Un alt factor important este oferta de locuințe . În 2023 s-a remarcat o scădere a livrărilor de apartamente noi – de exemplu, în București numărul de locuințe finalizate a scăzut cu ~32% în T1 2024 vs T1 2023. De asemenea, numărul de autorizații de construire a scăzut. Această reducere a ofertei noi, coroborată cu cererea încă ridicată (migrație spre orașe, studenți, etc.), înseamnă presiune de creștere pe prețuri și chirii . În unele orașe se discută chiar de criză de locuințe pentru închiriat în perioadele de vârf (ex. toamna când vin studenții în Cluj și București, cererea depășește cu mult oferta și chiriile explodează). Pe termen mediu, dacă nu se construiește suficient, proprietarii existenți vor beneficia de chirii ridicate. Acest context ar susține randamente bune în continuare. Totuși, trebuie menționat că, la nevoie, piața chiriilor are o elasticitate – dacă chiriile devin prea mari, mai ales în raport cu salariile, vom vedea fie aglomerare (mai mulți chiriași stând împreună pentru a împărți costurile, deci scade cererea per unitate), fie migrație inversă (unii se mută la periferie sau în orașe mai ieftine). Deja în Cluj-Napoca, unde chiriile au ajuns extrem de ridicate, unii aleg să facă naveta din localități limitrofe (de exemplu Florești, Baciu sau Apahida) sau să închirieze în grup apartamente mai mari, reducând cererea de garsoniere. Deci, există un prag până la care chiriile mai pot crește – acel prag depinde de puterea de cumpărare locală.
Segmentul închirierilor pe termen scurt (Airbnb) vs termen lung: În marile orașe și zonele turistice, unii proprietari au trecut la închirieri în regim hotelier (Airbnb/Booking), atrași de potențiale venituri mai mari pe termen scurt. Însă creșterea numărului de astfel de unități poate reduce oferta pe piața clasică de închiriere și poate contribui la creșterea chiriilor pe termen lung. În plus, autoritățile discută reglementări și impozite mai dure pentru acest segment. Pentru investiții, regimul short-term poate aduce randamente brute anuale mai mari (dacă ai grad de ocupare bun, poți câștiga mai mult decât dintr-o închiriere pe termen lung), dar implică mult mai mult efort de administrare și costuri (utilități incluse, curățenie, management constant) și este sensibil la sezonalitate și rating-uri. Mulți investitori rezidențiali preferă stabilitatea oferită de un contract de închiriere pe 1-2 ani cu un chiriaș, chiar dacă procentual câștigă puțin mai puțin decât în regim hotelier.
În concluzie, randamentele imobiliare în România se situează în prezent (2024-2025) în medie la ~5-7% brut (3-5% net) depinzând de oraș și proprietate, cu Bucureștiul și alte centre mari oferind ~7% brut, iar Clujul și proprietățile premium coborând spre 4-5%. Aceste randamente s-au menținut relativ constante în ultimii ani, datorită unui echilibru între creșterea prețurilor și creșterea chiriilor. Pe viitor, creșterea TVA-ului la locuințe și costul mai ridicat al creditelor vor înclina probabil balanța spre piața chiriilor – ceea ce este o veste bună pentru proprietarii de apartamente de închiriat, ce se pot aștepta la cerere robustă și venituri sigure. Astfel, investiția imobiliară pe termen lung poate rămâne ”o investiție sigură” și profitabilă, oferind un venit pasiv solid și protecție într-un context economic în schimbare.