35.4 C
Galați
22 iulie, 2025

Accident rutier cu şase victime, între Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi

22 iulie 2025, 10:33

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite marţi dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DJ 251, între localităţile Pechea şi Costache Negri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi.

Potrivit ISU Galaţi, în accident au fost implicate două autoturisme şi au rezultat şase victime, între care doi copii. Toate victimele sunt conştiente şi neîncarcerate, primind asistenţă medicală la faţa locului.

Pentru gestionarea situaţiei, la faţa locului intervin şase autospeciale: trei echipaje SAJ, o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/accident-rutier-cu-sase-victime-intre-pechea-si-costache-negri-judetul-galati-1922403322002025071022106089

Ultimă oră

Același autor