16.1 C
Galați
27 aprilie, 2024

Caz GRAV la Galați: O bătrână cu „boala oaselor de sticlă” a fost rănită după ce a fost bruscată de un agent de pază

Publicat: 19/01/2024, 20:30

Un agent de pază din Galați a fost condamnat la închisoare după ce a împins o bătrână care suferea de „boala oaselor de sticlă”. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut, rănindu-se grav.

Curtea de Apel l-a condamnat definitiv pe bărbat pentru purtare abuzivă. El a primit un an de închisoare cu suspendare și este obligat de instanță să îi plătească victimei daune materiale de 7.328 de lei și daune morale de 50.000 de lei, informează Adevărul.

Totul a pornit de la un gest necugetat pe care agentul de pază l-a făcut pe 13 iulie 2021, când a împins-o pe bătrâna de 88 de ani, care era internată la Spitalul de Psihiatrie din Galați. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut la podea, rănindu-se grav.

Dovada e că a stat internată 65 de zile în spital pentru a-și reveni, potrivit raportului de expertiză medico-legală care a fost efectuat ulterior.

Cum s-a ajuns în această situație

Cu o zi înainte de producerea incidentului, bătrâna fusese transferată de la Spitalul Clinic de Urgență din Galați la cel de Psihiatrie, pentru că suferea de tulburări de somn.

Pe 13 iulie, ea a fost mutată în alt salon, unde a fost încuiată. Pacienta a cerut să discute cu medicul curant, iar la scurt timp, o asistentă s-a prezentat în salon, însoțită de agentul de pază cu pricina. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere.

La plecarea din salon, asistenta a ieșit prima, iar agentul de pază a încercat să închidă ușa, moment în care bătrâna s-a opus, trăgând de aceasta. În acel moment, agentul de pază s-a întors și, „printr-o mișcare bruscă, violentă și disproporționată în raport cu vârsta persoanei vătămate (88 de ani), a împins-o direct cu mâna pe aceasta, drept urmare persoana vătămată dezechilibrându-se și căzând la podea”, după cum a stabilit ulterior procurorul de caz.

Agentul de pază a părăsit salonul, dar la scurt timp a revenit cu un cadru medical, a luat victima și a așezat-o pe pat. La câteva minute după acest moment, un echipaj de Poliție din cadrul Secției 5 Poliție Galați a fost sesizat printr-un apel la 112, de fiica bătrânei, care susținea că aceasta a fost agresată de către un agent de pază.

Polițiștii au sosit la fața locului, iar medicul de gardă a observat că pacienta avea o mână umflată, motiv pentru care a decis transferarea acesteia la Spitalul de Urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din păcate, femeia suferă de „boala oaselor de sticlă”, iar agresiunea s-a soldat cu probleme mari pentru aceasta.

„Din ce îmi aduc aminte, numita … era internată în cadrul Spitalului de Psihiatrie Galați, Secția 3 Urgentă. Aceasta avea un comportament agitat, făcând gălăgie și trăgând de uși. Am fost rugat de o infirmieră să o însoțesc până în salonul unde era internată numita …, deoarece regulamentul intern nu permitea pacienților să dețină telefon mobil asupra lor. Am mers împreună cu aceasta la salon unde infirmiera a discutat cu numita … pentru a-i pune la dispoziție telefonul mobil. Infirmiera a reușit să intre în posesia telefonului mobil, iar când am dat să ieșim din salon, numita … s-a agățat de mine strângându-mă de mână, iar eu în acel moment am împins-o pe aceasta. În acel moment, numita … a căzut la pământ. Eu am închis ușa și m-am deplasat în locul unde îmi desfășuram activitatea. La circa un minut am revenit la salonul unde numita … era internată împreună cu o infirmieră, iar eu personal am ridicat-o pe aceasta de la pământ și am așezat-o în pat. În acest timp infirmiera i-a luat încărcătorul din bagaje. Menționez faptul că numita … se plângea că o doare mâna, acuzând dureri în zona brațului drept. Ulterior am aflat că aceasta suferea de boala oaselor de sticlă. Îmi pare rău și regret fapta comisă”, a declarat agentul de pază.

Bărbatul a cerut să fie judecat în baza procedurii simplificate și a acceptat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, urmând să efectueze 30 de zile de muncă la Primăria Galați sau la DGASPC Galați, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Galați.

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

22 Jan, 21:10

Economic –

22 Jan, 20:52

Știri externe –

22 Jan, 20:47

Ultima oră

22 Jan, 20:33

22 Jan, 20:01

22 Jan, 19:50

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/caz-grav-la-galati-o-batrana-cu-boala-oaselor-de-sticla-a-fost-ranita-dupa-ce-a-fost-bruscata-de-un-agent-de-paza-20133873

Ultimă oră

Același autor