Într-o perioadă în care se caută soluții pentru reducerea cheltuielilor, administrațiile publice și unele companii ale statului se întrec în risipirea banilor publici.
Abundă spectacolele organizate în aer liber, dar și sindrofiile pentru care se pun la bătaie milioane de lei. Una dintre companiile de stat care se remarcă la acest capitol este Compania Națională de Investiții, care vrea să organizeze o megasindrofie doar pentru a-și prezenta rezultatele activității pe anul trecut. Vorbim despre acele multe investiții pe care această companie le face fără a prezenta niciodată public criteriile economice în baza cărora au fost selectate proiectele în care se bagă miliarde de lei din bani publici.
Conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI) a decis ca anul aceste să-și prezinte rezultatele financiare pe 2024 într-un cadru festiv, iar pentru ca invitații să se simtă bine a alocat pentru organizarea fastuoasei petreceri nu mai puțin de 400.000 de lei, fără TVA, din bugetul său. Vorbim despre circa 200.000 de euro, fără TVA, pentru o petrecere unde vor fi prezenți 350 de invitați. Aceștia vor fi chiar angajații companiei. Data când va avea loc sindrofia nu a fost încă fixată cu precizie, dar ea va avea loc în intervalul 15 noiembrie-15 decembrie. Prezentarea rezultatelor financiare ale companiei se va transforma astfel, mascat, într-o petrecere de sfârșit de an.
În timp ce banii se duc, Guvernul se gândește încă ce să taie
Guvernul ar putea totuși să strice planurile de distracție ale directoarei Manuela Irina Pătrășcoiu, având în vedere că va anunța o serie de măsuri pentru reducerea
lor, inclusiv în companiile de stat. Printre măsurile vehiculate la această oră se numără reducerea substanțială a primelor și bonusurilor, interzicerea cursurilor cu angajații în alte locații decât cele de la sediul companiei, tăierea sporurilor de delegații etc. Se ia în calcul, de asemenea, ca la autorități și companii de stat, timp de doi ani, al 13-lea salariu să fie eliminat, iar primele de Crăciun și Paști vor fi limitate la 300 de lei. Aceste măsuri de austeritate vor afecta și Compania Națională de Investiții, care astăzi are un buget foarte generos pentru recompensarea angajaților.
Supraviețuitoarea Pătrășcoiu și salariile de șmecheri
Compania Națională de Investiții este condusă de Manuela Irina Pătrășcoiu din 2013, ea reușind astfel să fie cel mai longeviv manager al unei companii de stat. Compania se află în subordinea Ministerului Dezvoltării, iar păstrarea acestei funcții pentru o perioadă atât de lungă demonstrează că doamna Pătrășcoiu are excelente abilități politice, reușind să supraviețuiască în funcție multor schimbări de miniștri. Recent, Guvernul Predoiu a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al companiei de unde aflăm că salariul mediu în compania de stat va fi anul acesta de 24.387 de lei (circa 5.000 de euro). În ceea ce o privește pe șefa CNI, Manuela Pătrășcoiu, ea a încasat anul trecut 643.120 de lei, ceea ce înseamnă că a avut un salariu lunar de 53.593 de lei (circa 11.000 de euro). La această sumă se mai adaugă 43.000 de euro pe care șefa CNI i-a câștigat pentru că a gestionat în cadrul companiei proiecte cu fonduri externe.
Cum își face CNI bugetul din bani publici
Compania Națională de Investiții primește bani publici de la Ministerul Dezvoltării și apoi contractează diferite lucrări publice (construcția de stadioane, săli de sport, bazine, creșe, renovări de cămine culturale biserici etc.). Din valoarea contractelor încheiate cu diverși constructori, compania reține 8% din valoarea lor. „Pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de C.N.I. cu activităţile necesare realizării obiectivelor de investiţii, în devizul general al lucrării se vor prevedea cheltuieli forfetare în cuantum de 8% din valoarea devizului. Aceste sume constituie venituri proprii ale C.N.I.”, se arată în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei.
Distracție de 1,3 milioane de lei, la Galați
Și la Galați am putea spune că primăria este foarte darnică când este vorba despre petreceri în aer liber. Ea a cheltuit 1,3 milioane de lei, fără TVA, pentru a organiza, săptămâna trecută, evenimentul Galați StreetFest 2025 pentru a sărbătorii ziua orașului. „Vino să trăiești o experiență spectaculoasă, în care străzile orașului prind viață cu artă urbană, muzică, dans și performance-uri captivante!”, suna invitația organizatorilor spectacolului din orașul tot mai amenințat de sărăcie. De altfel, județul Galați este în topul județelor cu cel mai slab ritm de dezvoltare. În acest oraș nu a mai apărut de ani de zile o fabrică nouă, piața forței de muncă este înghețată, iar mulți gălățeni sunt dependenți de ajutoarele sociale. Și dacă tot nu s-a mai deschis nicio fabrică în orașul de la Dunăre, măcar a mai dispărut o mare companie. Vorbim despre fabrica de elice navale Elnav.
Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/cni-megapetrecere-cheltuieli-administratii-publice-1000688.html