15.3 C
Galați
28 aprilie, 2024

CONFERINŢA NEWS.RO – Ciprian Dascălu (BCR): Dacă ne uităm la creditele noi de consum, în a doua parte a anului precedent au înregistrat o creştere chiar semnificativă

astăzi, 12:20

Ciprian Dascălu, economist şef în cadrul Băncii Comerciale Române, afirmă că în a doua parte anului 2023 creditele de consum au înregistrat o creştere semnificativă. „Rămânem la ideea că consumul va fi principalul motor pentru acest an”, spune reprezentantul BCR.

„Dacă ne uităm la creditele noi de consum, în a doua parte a anului precedent au înregistrat o creştere chiar semnificativă. (…) Anul trecut, dacă excludem componenta de combustibil, vânzările cu amănuntul au crescut undeva la 3,8, faţă de 3,9 în 2022. Am văzut o revenire a consumului chiar începând din august”, a afirmat Ciprian Dascălu în cadrul conferinţei „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024” organizate de News.ro.

În ceea ce priveşte anul curent, acesta spune că principalul motor economic îl reprezintă consumul.

Aceste susţine că este nevoie de creşterea cheltuielilor pentru sănătate şi educaţie, arătând că o îmbunătăţire a performanţelor elevilor la testele PISA ce ar adăuga, în următorii cinci ani, puncte procentuale la PIB-ul României.

„Rămânem la ideea că consumul va fi principalul motor pentru acest an”, conchide reprezentantul BCR.

Evenimentul „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024”, aflat la a doua ediţie, este organizat de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Parteneri sunt

Sursa: https://www.news.ro/economic/conferinta-news-ro-ciprian-dascalu-bcr-daca-ne-uitam-la-creditele-noi-de-consum-in-a-doua-parte-a-anului-precedent-au-inregistrat-o-crestere-chiar-semnificativa-1922402007062024031221516188

Ultimă oră

Același autor