12.9 C
Galați
29 aprilie, 2024

Galaţi: Percheziţii într-un dosar de delapidare / Prejudiciul e de peste un milion lei / Administratorul firmei cu activitate în colectarea deşeurilor metalice reciclabile e cercetat în libertate – FOTO, VIDEO

astăzi, 13:39

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi în cooperare cu Garda Naţională de Mediu Galaţi, au pus în executare, în perioada 13-15 martie, şapte mandate de percheziţie domiciliară, în zone din municipiul Galaţi, într-un dosar penal în care sunt făcute cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals material în înscrisuri oficiale, de către administratorul unei societăţi comerciale cu domeniu de activitate colectarea deşeurilor metalice reciclabile. Au fost indisponibilizate bunuri de aproximativ 298.000 lei, iar prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals material în înscrisuri oficiale este de circa 1.200.000 lei, iar cel cauzat prin fapta de evaziune fiscală este estimat la peste 800.000 lei. Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a administratorului societăţii comerciale.

„În urma percheziţiilor efectuate la sediul societăţii, domiciliul administratorului şi la patru puncte de colectare, au fost descoperite şi indisponibilizate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 298.000 de lei, respectiv: 284.780 de kilograme de deşeuri feroase, ⁠1.248 de kilograme de deşeu cupru şi 4.280 de kilograme de deşeu aluminiu, 1.000 de kilograme inox, 1.000 de kilograme de bronz şi 140 de kilograme de baterii. Întrucât poliţiştii au descoperit în evidenţele contabile ale societăţii documente neînregistrate sau întocmite în mod fictiv, precum şi deşeuri metalice achiziţionate fără documente justificative, cercetările vor fi continuate şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Române.

Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals material în înscrisuri oficiale este de aproximativ 1.200.000 de lei, iar cel cauzat prin fapta de evaziune fiscală este estimat la peste 800.000 de lei.

În urma administrării probatoriului în cauză, faţă de administratorul societăţii comerciale, de 39 de ani, din municipiul Galaţi, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, mai spune sursa citată.

Ulterior, după prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a fost dispusă cercetarea acestuia în stare de libertate.

Sursa: https://www.news.ro/social/galati-perchezitii-intr-dosar-delapidare-prejudiciul-e-peste-milion-lei-administratorul-firmei-activitate-colectarea-deseurilor-metalice-reciclabile-e-cercetat-libertate-foto-video-1922403916162024031321526077

Ultimă oră

Același autor