16.9 C
Galați
30 aprilie, 2024

Încăierare cruntă pe stradă între 15 adolescente, după o ceartă de pe rețelele sociale care ar fi pornit de la un băiat

În Galați, o ceartă din mediul online s-a transformat într-o încăierare cruntă pe stradă între 15 adolescente. Două dintre ele au fost rănite și totul se pare că ar fi pornit de la un băiat.

Pe imaginile filmate de un martor se vede cum mai multe adolescente trântesc la pământ alte două fete și le lovesc apoi cu pumnii și picioarele. Victimele spun că nu le cunosc pe agresoare, dar că acestea ar fi fost trimise de un băiat să le bată.

Piera, victima: O prietenă de-a mea s-a certat cu un băiat și băiatul ăla a pus mai multe fete să ne bată.

Una dintre victime este crescută de bunica ei, pentru că mama este plecată la muncă în strainătate.

Tudoriţa Parachiv, bunica victimei: E o fată foarte cuminte. Nu e agresivă. Respectoasă. Nu am treabă cu ea.

La poliție au ajuns și părinții celorlalte fete care au participat la încăierare.

Mama uneia dintre fete: În halul ăsta am ajuns, ca niște fete să facă așa ceva. Și când te gândești că încercăm să îi educăm și în scoli și… n-ai cu cine.

Agresoarele au vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Potrivit legii, doar cele de 16 ani ar putea răspunde penal pentru faptele lor.

Ciprian Stoica, purtator de cuvânt IPJ Galaţi: A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar după vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public, a fost extinsă urmărirea și pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii încearcă acum să identifice toate persoanele care au participat la încăierare.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/incaierare-crunta-pe-strada-intre-15-adolescente-dupa-o-cearta-de-pe-retelele-sociale-care-ar-fi-pornit-de-la-un-baiat-2746713

Ultimă oră

Același autor