11.2 C
Galați
1 noiembrie, 2024

Pistoale și arme albe, ridicate de polițiști în perchezițiilor făcute la locuințele a 14 bărbați

Patru pistoale cu muniția aferentă, dar și mai multe arme albe, au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții făcute la locuințele a 14 bărbați din Galați.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au făcut miercuri 19 percheziții domiciliare la imobilele folosite de 14 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, în cursul evenimentelor petrecute la sfârșitul săptămânii trecute pe raza municipiului Galați.

În urma perchezițiilor, au fost găsite și ridicate 4

și muniția aferentă acestora, mai multe arme albe, printre care topoare, macete, cuțite, o tomfă, un baston cu electroșocuri, proiectile din metal, cantități de substanțe susceptibile a fi psihoactive și mercur.

După audieri, față de trei bărbați cu vârstele de 19, 22 și 24 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.

De asemenea, față de unul dintre bărbații reținuți luni, în vârstă de 23 de ani, Judecătoria Galați a admis propunerea procurorului de caz și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/pistoale-arme-albe-ridicate-politisti-perchezitii-locuinte-barbati-978180.html

Ultimă oră

Același autor