19.9 C
Galați
29 aprilie, 2024

Sindicatul Liber Navalistul, petiție către Marcel Ciolacu: Situația este deosebit de urgentă și critică / Angajații cer sprijinul Guvernului

Șantierul naval Damen Mangalia (FOTO: Facebook.com/DamenMangalia)

Publicat: 18/03/2024, 12:11

Blocul Național Sindical a trimis o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu în care cere soluții și ajutor pentru șantierul naval de la Mangalia, în eventualitatea în care operatorul Damen părăsește afacerea. Angajații avertizează că nu mai au de mult timp de lucru, iar situația financiară a șantierului naval din Mangalia indică un mare risc de insolvență.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul au declarat că vorbesc în numele celor 1.500 de angajaţi rămaşi și au cerut statului român, care deține prin Ministerul Economiei 51% din acțiuni, să intervină și să le protejeze locurile de muncă.

Adresăm această petiţie către dumneavoastră, în contextul situaţiei critice cu care ne confruntăm. Scopul acestei petiţii este de a obţine sprijinul necesar pentru protejarea locurilor de muncă şi redresarea şantierului naval din Mangalia, considerat un obiectiv strategic de interes naţional, unde statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 51% din acţiuni, au transmis reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul, luni, 18 martie.

Aceștia au menționat că volumul de muncă a scăzut drastic, „iar în lipsa unor măsuri concrete, există riscul iminent de întrerupere temporară a activităţii pentru majoritatea angajaţilor pentru o perioadă îndelungată”.

De asemenea, reprezentanții sindicatului susţin că rezultatele financiare negative şi datoriile colosale către creditori (Grupul DAMEN) amplifică riscul de insolvenţă, iar divergenţele dintre acţionari pot conduce la un litigiu la Curtea de Arbitraj.

Este esenţial ca interesele angajaţilor să fie luate în considerare şi să se acorde o atenţie deosebită stabilirii unei strategii care să asigure continuitatea şi stabilitatea locurilor de muncă din şantierul naval din Mangalia. În concluzie, situaţia actuală a şantierului naval DSMa din Mangalia este una deosebit de urgentă şi critică, iar viitorul locurilor de muncă şi al comunităţii locale depinde de soluţiile şi acţiunile care trebuie luate urgent. Economia municipiului Mangalia se bazează în mare parte pe veniturile generate de şantierul naval, acesta fiind principalul angajator local, precizează sursa citată.

Sindicaliștii şi-au exprimat speranţa că vor fi identificate şi implementate soluţiile necesare pentru a depăşi această perioadă dificilă cu sprijinul Guvernului României şi al tuturor părţilor implicate.

Vă rugăm să luaţi în considerare organizarea unei întâlniri cu lucrătorii din Mangalia şi reprezentanţii acestora, preferabil la şantierul naval din Mangalia. Scopul acestei întâlniri este să ne comunicaţi informaţii despre modalitatea de administrare a şantierului în eventualitatea retragerii partenerului străin, având în vedere notificările privind încetarea contractului de asociere şi cererea de despăgubire transmise de către Partenerul Străin DAMEN HOLDING BV, au mai spus sindicaliştii.

DAMEN a cerut vara trecută rezilierea contractului cu statul român

În august 2023, acţionarul minoritar din Şantierul Mangalia, Damen Holding BV, a anunţat, într-un comunicat de presă, anularea cadrului legal de funcţionare a asocierii cu statul român privind Şantierul Mangalia. Olandezii și-au argumentat decizia spunând că au trecut trei ani de blocaje, fără nicio implicare sau finanţare din partea statului român.

În 2018, Damen a decis să investească în Șantierul Naval Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează Şantierul (permiţând statului român să devină acţionar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii şi păstrării controlului operaţional şi managerial al şantierului naval.

Prezenţa Damen în România asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte au fost finalizate în România şi au fost construite peste 30 de nave de apărare şi securitate pentru 14 forţe navale şi gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru ţări NATO şi UE.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

18 Mar, 12:18

Diete și Cure De Slăbire –

18 Mar, 12:01

Actualitate –

18 Mar, 11:54

Ultima oră

Știri –

18 Mar, 11:34

18 Mar, 11:20

18 Mar, 11:16

Sursa: https://www.gandul.ro/politica/sindicatul-liber-navalistul-petitie-catre-marcel-ciolacu-situatia-este-deosebit-de-urgenta-si-critica-angajatii-cer-sprijinul-guvernului-20168310

Ultimă oră

Același autor