16.9 C
Galați
29 aprilie, 2024

Universitatea Craiova şi Oţelul Galaţi îşi dispută joi ultimul loc în semifinalele Cupei Românei

Duel de tradiţie al fotbalului românesc, joi în Bănie, în ultimul sfert de finală al Cupei României la fotbal masculin.

Două dintre cele mai bune echipe ale sezonului, Universitatea Craiova şi Oţelul Galaţi se luptă pentru ultimul loc în semifinale.

Corvinul, FC Voluntari şi U Cluj sunt calificate.

Oltenii se află încă în cursa pentru titlul de campioană, în vreme ce Oţelul, nou-promovată în prima ligă, se mulţumeşte doar cu play-out-ul.

În sezonul regulat din campionat a fost 0-0 la Craiova, în vreme ce oltenii s-au impus cu 3-1 la retur pe terenul gălăţenilor, într-un meci din noiembrie anul trecut în care au fost conduşi cu 1-0 la pauză.

Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a fost cel mai aproape de trofeu în 2004, când a disputat ultimul act al competiţiei dar l-a pierdut. Universitatea Craiova se mândreşte cu şapte trofee câştigate, ultimul în 2021, plus alte trei finale disputate.

Ca urmare a participării echipei naţionale la Campionatul European din Germania, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat modificarea calendarului competiţional pentru competiţiile interne, astfel ca sezonul să se încheie cu o săptămână mai devreme decât era stabilit iniţial. În consecinţă, semifinalele Cupei României vor fi devansate în 17 aprilie 2024, în loc de 24 aprilie 2024, cum a fost programat iniţial.

Ultimul act al competiţiei se va desfăşura în data de 15 mai 2024, pe stadionul Municipal din Sibiu, acolo unde a avut loc şi finala din sezonul precedent dintre Sepsi OSK şi Universitatea Cluj. Arena are o capacitate de 12.363 de locuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/universitatea-craiova-si-otelul-galati-isi-disputa-joi-ultimul-loc-in-semifinalele-cupei-romanei-22323503

Ultimă oră

Același autor