11.6 C
Galați
29 aprilie, 2024

A început „meciul” declarațiilor înaintea derby-ului din Giulești. Gigi Becali: „Rapid nu…

A început „meciul” declarațiilor înaintea derby-ului din Giulești. Gigi Becali: „Rapid nu ne poate sta în cale”

60 de minute în urmă

FCSB a câștigat meciul disputat împotriva liderului Farul Constanța, scor 2-1, iar patronul formației roș-albastre a prins curaj înaintea derby-ului cu Rapid.

FCSB s-a impus în meciul disputat pe Arena Națională și s-a apropiat la două puncte de echipa lui Gheorghe Hagi. Golgheterul Andrea Compagno a deschis scorul în minutul 35, dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de Octavian Popescu, în timp ce Florinel Coman a înscris în al treilea meci consecutiv, făcând 2-0 în minutul 47.

Enes Sali a redus din diferență în minutul 52, însă oaspeții nu au mai reușit să fie periculoși până la final. În schimb, roș-albaștrii puteau să înscrie golul de 3-1 spre final, când Omrani și Cordea au ratat întâlnirea cu mingea trimisă de David Miculescu.

Victoria i-a dat aripi lui Gigi Becali, care nu vede cum formația patronată de el s-ar putea împiedica în meciul din Giulești, contra Rapidului. Acesta a dezvăluit că își dorește ca Farul și CFR Cluj să încheie la egalitate.

„În meciul cu Rapid normal o să jucăm tot așa! Acum suntem deja pe val, nu cred că Rapid ne poate sta în cale. Nu vreau să spun mai mult. N-ai cum să îi stai în cale FCSB-ului la ora asta. La Farul cu CFR Cluj vreau egal. Orice s-ar întâmpla, dacă bat ăia, dacă bat ăia, orice s-ar întâmpla e bine pentru noi. O să știm cum e mai bine acum peste cinci etape, cum ar fi fost mai bine. Acum să facă Domnul cum vrea”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferințe ținute la palatul din Aleea Alexandru.

Bătălia pentru titlu este mai strânsă ca niciodată. Farul este lider, cu 39 de puncte, urmată de CFR Cluj, care are cu un punct mai puțin, și FCSB, clasată pe locul trei, cu 37 de puncte.

Partida dintre Rapid și FCSB se dispută duminică seara, de la 20:30, pe stadionul Giulești.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.

Parlamentul European a adoptat, marţi, mai multe acte legislative cheie care fac parte din pachetul „Pregătiţi pentru 55 în 2030”, precum reforma sistemului de…

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi după-amiaza, pe râuri…

O înregistrare video postată pe rețelele de socializare arată cum apărarea antiaeriană respinge atacurile din estul Khartoumului. Reuters a reușit să verifice locația înregistrării video,…

Sursa: https://romanialibera.ro/sport/fotbal/a-inceput-meciul-declaratiilor-inaintea-derby-ului-din-giulesti-gigi-becali-rapid-nu-ne-poate-sta-in-cale/

Ultimă oră

Același autor