Astăzi, 16 februarie 2026, este ziua ce marchează exact 140 de ani de la venirea pe lume a ilustrului inginer și cercetător Constantin I. Budeanu, pionier al electroenergeticii moderne. Așa că azi câte ceva despre destinul unui om de știință român și contribuția sa revoluționară în domeniul puterii deformante.
Folosim adesea expresii de forma „Luna asta a fost frig şi am consumat mult curent electric” sau „Trebuie să plătesc curentul electric”. De fapt plătim energia electrică, adică puterea electrică consumată într-un interval de timp. Consumatorul casnic plătește energia activă. Consumatorii industriali plătesc şi energia reactivă, adică un supliment de energie utilizată pentru magnetizarea motoarelor electrice. Omul, consumatorul nu vede nici puterea activă, nici puterea reactivă şi nici puterea deformantă, care apare în cazul unor consumatori neliniari, bazați, de regulă, pe componente electronice. Deşi nu sunt văzute, aceste puteri au fost intuite, au fost definite de către fizicieni, de către specialiștii în electrotehnică. Puterea deformantă a fost intuită, a fost definită, a fost explicată, pentru întreaga lume, de românul Constantin I. Budeanu.
Povestea vieții
Constantin I. Budeanu s-a născut la data de 16 februarie 1886 în orașul Buzău, unde a urmat cursurile școlii elementare. A urmat cursurile liceului „Vasile Alecsandri” de la Galați şi, timp de șapte ani, unde a fost șef de promoție. În 1903 este admis ca student la Școala Națională de Poduri şi Șosele din București, iar după 5 ani, la 10 iulie 1908, obține titlul de inginer constructor cu media generală 18,21. În urma unui concurs, Academia Română îi oferă, în 1908, o bursă „Adamachi” pentru specializare în domeniul electrotehnicii, energeticii şi metrologiei. În 1909 a absolvă Școala Superioară de Electricitate din Paris şi obține diploma inginer energetician. Istoria spune că Directorul Școlii, Paul Janet, a fost atât de impresionat de pregătirea profesională a lui Constantin Budeanu, încât, începând din 1909 şi până în 1940, i-a admis fără concurs pe toţi absolvenții de învățământ superior electrotehnic de la București şi apoi de la Timișoara. După absolvire, timp de un an, a efectuat un stagiu de practică la întreprinderi electrice din Paris, pe care l-a continuat în Germania, la Fabrica de Mașini Electrice şi la una dintre Centralele electrice din Berlin.
În 1910 se reîntoarce în ţară şi își începe activitatea de inginer la atelierele CFR, unde a funcționat până în 1919, ajungând în scurt timp șef al Uzinei diesel-electrice de la Atelierele Grivița. Din 1919, a lucrat timp de doi ani, până în 1921, la Societatea Tramvaielor din București.
Apoi, timp de 10 ani , între 1921 şi 1931 a lucrat la Societatea „Electrica”, în calitate de Director tehnic. În acea perioadă, a inventat reostatul cu lichid pentru încercarea generatoarelor electrice. Din 1931 până în 1948 a lucrat şi la „Creditul pentru întreprinderi electrice din România”. Așadar, timp de 38 de ani a fost în contact direct cu problemele practice , cu problemele tehnice legate de centrale electrice, de rețele electrice, de electrotehnică.
Practica împletită cu teoria
A fost mereu atras şi de studiul teoretic ,astfel că în anul 1916 devine asistent la cursul de electricitate şi electrotehnică al Școlii Naţionale de Poduri şi Șosele. Datorită calităților sale pedagogice i s-au încredințat şi cursurile de „Mașini electrice” şi „Tracțiune electrică”. În 1920, este numit conferențiar suplinitor la cursul de măsuri electrice, tracțiune electrică, calculul, construcția şi încercările mașinilor electrice, iar în 1921 devine conferențiar titular la Școala Politehnică din București care fusese înființată în 1920 prin transformarea Școlii Naţionale de Poduri şi Șosele şi care va deveni mai apoi Institutul Politehnic din București, respectiv Universitatea Politehnica București. Prin toate aceste transformări învățământul superior din România a demonstrat că știe să tina pasul cu schimbările din economie, din viaţă socială, din lumea academică mondială În 1926 Constantin Budeanu avea 40 de ani şi o bogată experiență practică şi, de aceea, este numit profesor la cursurile „ Electricitate şi măsurări electrice ” şi „Bazele teoretice ale electrotehnicii”. Constantin Budeanu a slujit această școală până la pensionarea sa în anul 1959.
Activitatea lui Constantin I. Budeanu a fost o împletire între practică şi teorie, între teorie şi practică, caracterizată de dorința sa permanentă de a înțelege cât mai bine sensul fizic al fenomenelor pe care le întâlnea într-o epocă în care studiul electrotehnicii de-abia se închega. Această valență se regăsește în tratatul „Puissances reactives et fictives”, publicat în 1927, în care a definit noțiunea de „putere deformantă” şi metodele de calcul ale acesteia. Trei ani mai târziu, în 1930, a definit noțiunea de „factor de putere”, celebrul cos φ, a definit noțiunea de „ putere reactivă” şi a denumit unitatea de măsură a acesteia – VAR Volt Amper Reactiv . Ca o dovadă a importanței acestor noțiuni este faptul că ele au fost imediat adoptate de Conferința Electrotehnică Internațională întrunită la Stockholm. Ca o dovadă a valorii lor ştiinţifice este faptul că Budeanu a fost, între 1932 şi 1935, membru în Consiliul de Conducere al Societății Electricienilor Francezi din Paris şi Președinte al Comitetului International pentru Studiul Fenomenelor Reactive şi Deformante. Importanța acestor concepte este mai evidentă în zilele noastre când consumatorii neliniari de tip instalații de sudură, cuptoare electrice, convertoare statice au o pondere importantă, când consumatorul casnic este păgubit de consumatorul industrial prin deformarea regimului de funcționare al rețelelor electrice.
În ședința Academiei Române din 1.10.1943 a prezentat o amplă lucrare ,intitulată „Problema electrificării în România”, şi publicată în Lucrările secției ştiințifice, Seria IV, Tomul XIX. În 1957 a publicat la Editura Academiei cartea „Sistemul general practic de unități”.
Merite recunoscute
Pentru meritele sale remarcabile, a fost ales, în 1938, membru corespondent al Academiei Române, iar apoi, în 1955, membru plin al Academiei Române ca şi al unor academii şi societăți străine, printre care şi Conférence Internationale des Grands Réseaux Electrique (CIGRE). În 1946 a primit din partea CIGRE „Medalia Recunoștinței”. Constantin Budeanu şi Remus Răduleţ sunt două nume incluse în „Sala savanților şi inventatorilor”, organizată de Comisia Electrotehnică Internationala la Geneva, alături de Maxwell, Faraday, Tesla, Edison.
Academia Română acordă anual Premiul „Constantin Budeanu” celor mai valoroase lucrări ştiințifice din domeniul electrotehnicii. În domeniul științelor tehnice Academia Română mai acordă următoarele Premii: Premiul Aurel Vlaicu, Premiul Anghel Saligny, Premiul Henri Coandă, Premiul Traian Vuia (secția de Ştiinţe tehnice), Premiul Ilie Murgulescu (secția de Ştiințe chimice), Premiul Ludovic Mârzac (secția de Ştiinţe geonomice).
Alte contribuții
Constantin I. Budeanu a avut un rol important şi în dezvoltarea învățământului superior electrotehnic, în publicarea unor lucrări ştiinţifice şi tehnice de valoare, prin utilizarea celor mai moderne metode matematice, fără însă a pierde din vedere sensul fizic al fenomenelor studiate. A inventat reostate cu lichid pentru încărcarea generatoarelor electrice în vederea efectuării unor încercări specifice. A fost membru fondator al Buletinului Institutului Român de Energie, membru activ al Societății Politehnice, al Societății Gazeta Matematică şi al AGIR. Este primul inginer român care își înscrie numele atât în electrotehnică cât şi în teoria generală a științei, prin descoperiri de mare valoare. Cu colaboratorii săi „era discret, lipsit de îngâmfare, nu făcea niciodată caz de pregătirea sa științifică şi își impunea punctul de vedere fără ostentație”
A murit în după amiaza zilei de 27 februarie 1959 la București. Cu câteva minute mai înainte discutase la telefon cu un colaborator despre organizarea unei conferințe ştiințifice. Avea 73 de ani.
Surse: www.art-emis.ro/; ro.wikipedia.org/; https://acad.ro; și altele.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/pastila-de-istorie-un-om-si-puterea-deformanta/