Dâmbovița, printre județele cu angajări subvenționate în firme de pază. Premierul Bolojan anunță verificări asupra schemei

O analiză a programelor de sprijin pentru ocuparea forței de muncă scoate la iveală probleme legate de modul în care sunt utilizate subvențiile acordate angajatorilor. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul a identificat „abuzuri și rezultate foarte slabe ” în aplicarea unei scheme prin care firmele primesc sprijin financiar pentru angajarea persoanelor din categorii vulnerabile.

Potrivit datelor prezentate, angajatorii pot primi 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, dacă angajează șomeri de lungă durată, persoane de peste 45 de ani sau părinți care își cresc singuri copiii, cu obligația de a menține raportul de muncă cel puțin 18 luni. În 2025, au fost subvenționate peste 13.200 de angajări.

„Mai mult de jumătate, adică 6.816 persoane, la firmele de pază” , a precizat premierul, arătând că aceste angajări nu s-au concentrat în sectoare precum construcțiile sau industria, ci în domeniul serviciilor de pază.

Harta publicată odată cu analiza arată că subvențiile pentru angajări în firmele de pază sunt concentrate în câteva județe. București și Ilfov cumulează 2.278 de persoane (33%), Gorj 1.121 (16%), iar Galați 717 (11%). În Dâmbovița apar 236 de persoane angajate prin această schemă în firme de pază, potrivit datelor centralizate la nivel național.

Premierul a atras atenția și asupra unor practici repetate de încadrare a acelorași persoane la mai multe firme, cu accesarea succesivă a subvenției.

„În unele cazuri, aceleași persoane sunt subvenționate de mai multe ori. Practic, o persoană este angajată, firma primește subvenția, iar după o perioadă raporturile de muncă încetează prin demisie. Ulterior, persoana respectivă apare angajată la o altă firmă care accesează din nou subvenția”, a explicat Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a subliniat că neclaritățile din lege au permis astfel de practici și a anunțat că Ministerul Muncii a primit mandat pentru a propune măsuri concrete de corectare a programului.

„Nu mai putem continua să direcționăm bani publici către mecanisme de tip «suveică» doar pentru a se lua banii de la stat” , a afirmat premierul.

Impactul bugetar al schemei este de ordinul zecilor de milioane de lei, însă, potrivit lui Bolojan, miza principală este legată de corectitudinea regulilor și de utilizarea responsabilă a fondurilor publice.

AUTOR: F.S.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/12/dambovita-printre-judetele-cu-angajari-subventionate-in-firme-de-paza-premierul-bolojan-anunta-verificari-asupra-schemei/

Ultimă oră

Același autor