Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ S.A. Constanța (CNAPM) a intrat într-un conflict Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, solicitând în instanță suspendarea de urgență a unor acte de control emise la finalul anului 2025, prin care Portul este dator Statului Român. Mai exact, este vorba despre 94 de milioane de lei, sumă pe care ANAF o pretinde sub formă de dividende restante și penalități pentru perioada 2023-2024.
Totul a început în decembrie 2025, când ANAF a emis un raport de inspecție și o dispoziție prin care obliga Portul la plata a peste 94 de milioane de lei, sumă ce reprezintă dividende restante pentru anii 2023 și 2024, la care se adaugă dobânzi penalizatoare. Portul Constanța a solicitat instanței suspendarea de urgență a acestor acte, depunând în acest sens o contestație și achitând o cauțiune de aproximativ 108.000 lei pentru a bloca executarea silită.
Argumentațiapornește de la ideea că autoritățile au făcut o greșeală serioasă de interpretare a legii. Mai precis, compania susține că echipa de inspecție economico-financiară și-a depășit atribuțiile: în loc să se limiteze la verificarea bugetelor, ar fi ajuns să stabilească obligații fiscale, lucru care nu intră în competența sa. Mai mult decât atât, potrivit companiei, dividendele nu sunt niște taxe care apar automat prin lege, ci drepturi care există doar dacă sunt aprobate printr-o decizie a Adunării Generale a Acționarilor. Cu alte cuvinte, dacă nu există o hotărâre internă de distribuire a profitului, nu se poate vorbi despre o datorie reală. În acest context, ANAF este acuzat că intervenit peste voința acționarilor.
Pentru căPortul Constanța are un statut special, compania are obligația prioritară de a reinvesti profitul în întreținerea și modernizarea infrastructurii portuare, care face parte din domeniul public. Această misiune, legată de siguranța navigației și dezvoltarea strategică, este considerată un interes public major, care ar trebui să cântărească mai mult decât interesul statului de a încasa dividend. Administrația Porturilor atrage atenția că, dacă s-ar ajunge la executarea silită a sumei de 94 de milioane de lei, consecințele ar fi serioase: investiții esențiale ar fi blocate, iar pagubele ar putea fi greu sau chiar imposibil de reparat.
Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au decis respingerea cererii de suspendare a executării a Dispoziției obligatorii GLRIEF nr. 446/16.12.2025, formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ „ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME“ S.A, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, ca neîntemeiată. Sentința nu este definitivă.
Contactați pentru un punct de vedere, reprezentanții CNAPM au transmis că procesele în curs nu se comentează.