Armamentul destinat Ucrainei ar putea ajunge în Orientul Mijlociu

Pentagonul analizează posibilitatea de a redirecţiona către Orientul Mijlociu armele destinate iniţial Ucrainei, chiar și cele cumpărate de statele NATO, în condiţiile în care războiul din Iran pune presiune asupra stocurilor unora dintre cele mai importante muniţii ale armatei americane, scrie joi cotidianul The Washington Post, informează News.ro.

Armamentul care ar putea fi redirecţionat include rachete de interceptare pentru apărarea aeriană achiziţionate printr-o iniţiativă NATO lansată anul trecut (PURL), în cadrul căreia ţările partenere cumpără arme americane pentru Kiev.

Deşi nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la redirecţionarea echipamentului, această schimbare ar evidenţia compromisurile tot mai mari necesare pentru a susţine războiul SUA împotriva Iranului, pe măsură ce conflictul epuizează stocurile de muniţie esenţiale ale armatei.

Această măsură vine pe fondul intensificării operaţiunilor americane în regiune. Amiralul Brad Cooper, şeful Comandamentului Central care conduce forţele americane din Orientul Mijlociu (CENTCOM), a declarat miercuri că SUA au lovit peste 10.000 de ţinte în interiorul Iranului şi sunt pe cale să limiteze capacitatea Iranului de a-şi proiecta puterea în afara graniţelor sale.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru Washington Post că Departamentul Apărării „se va asigura că forţele SUA şi cele ale aliaţilor şi partenerilor au tot ce le trebuie pentru a lupta şi a câştiga” în Iran.

Din vara trecută, iniţiativa PURL a furnizat 75% din rachetele pentru bateriile Patriot ale Ucrainei şi aproape toată muniţia utilizată în celelalte sisteme de apărare aeriană ale acesteia.

Sursa: https://viata-libera.ro/ştiri-externe/258765-armamentul-destinat-ucrainei-ar-putea-ajunge-in-orientul-mijlociu

Ultimă oră

Același autor