VIDEO. Copil de 4 ani spulberat de o mașină după ce a fugit în stradă, de lângă mama lui. O studentă la medicină și un polițist l-au resuscitat

VIDEO | Copil de 4 ani, în stop cardio-respirator după ce a fost lovit de o mașină. Intervenția salvatoare a unei studente la Medicină și a unui polițist aflat în timpul liber

Atenție: Articolul conține imagini cu puternic imapct emoțional

Un copil de doar 4 ani a fost la un pas de moarte, după un accident rutier produs miercuri dimineață, pe DN11A, în localitatea Podu Turcului, județul Bacău. Micuțul a ajuns în stop cardio-respirator după ce a fost lovit violent de un autoturism, imediat ce a fugit de lângă mama sa și a pătruns pe carosabil.

Momentul impactului, surprins în imagini, arată cât de rapid se poate transforma o clipă de neatenție într-o tragedie. Băiețelul a alergat brusc spre cealaltă parte a drumului, fără să se asigure, iar șoferița, o tânără de 27 de ani care circula regulamentar, nu a mai avut timp să evite coliziunea.

Impactul a fost extrem de puternic, copilul fiind proiectat la câteva zeci de metri. În urma loviturii, acesta a intrat imediat în stop cardio-respirator.

Salvarea a venit însă din partea a doi oameni aflați întâmplător în zonă: Bogdan, polițist în cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, aflat în timpul liber, și Andreea, studentă în anul V la Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați. Cei doi au intervenit fără ezitare și au început manevrele de resuscitare chiar pe șosea.

Minutele până la sosirea ambulanței au fost decisive. Prin intervenția lor promptă, copilul a fost readus la viață și stabilizat, fiind ulterior preluat de echipajul medical și transportat la spital.

În prezent, băiețelul este internat și se află în stare stabilă.

Intervenția celor doi lor a făcut diferența între viață și moarte. Șoferița implicată în accident a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/social/video-copil-de-4-ani-spulberat-de-o-masina-dupa-ce-a-fugit-in-strada-de-langa-mama-lui-o-studenta-la-medicina-si-un-politist-l-au-resuscitat

Ultimă oră

Același autor