Conform datelor transmise de IGSU, în autocar se aflau 44 de pasageri. O peroană a murit, iar alte 14 victime, conştiente, au fost transportate la spital;
Celelalte persoane implicate în eveniment vor fi transportate cu microbuzele ISU într-o locaţie din apropiere, în vederea preluării de către un alt autocar şi continuării deplasării spre destinaţie.
”La data de 21 martie 2026, la ora 04:04, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 24, la km 48+500, în judeţul Galaţi. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe ruta Chişinău – Bucureşti, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-o zonă de drum în aliniament, unde există o diferenţă de nivel de aproximativ 2 metri între carosabil şi acostament”, precizează IPJ Galaţi..
În urma evenimentului, un pasager a fost proiectat în afara autocarului şi a fost strivit de de vehicul, fiind declarat decesul.
Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.