Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19

„Un prim joc foarte bun, contra celor de la Cluj, în care ne-a ieşit totul şi am condus practic de la un cap la altul. O victorie concludentă.

Nu am mai reuşit aceeaşi evoluţie bună în meciul cu Odorheiul Secuiesc. Ñ al doilea meci diferenţa s-a făcut puţin şi la „pedigree” dacă pot să spun aşa.

Mă refer la experienţa acumulată de clubul din Odorhei de-a lungul anilor la nivel de echipe de juniori. Ei sunt multipli câştigători de titluri, finalişti sau câştigători ai Cupei României la categoria 19 ani în mai multe ediţii.

Păcat, pentru că eu consider că valoarea individuală a jucătorilor noştri era poate superioară celor din Odorhei, doar că organizarea lor de joc a fost mai bună. Ştiinţa de a-şi adjudeca victoria, să trateze anumite momente ale jocului în favoarea lor.

Până la urmă este o experienţă bună pentru copii noştri şi mergem mai departe. Intrăm în focurile Ligii Elitelor şi vom încerca să ne calificăm din nou la turneul final unde sperăm să avem un rezultat mai bun decât aici.

Oricum, am jucat o semifinală de Cupa României, e o performanţă şi cred că jucătorii noştri merită felicitaţi pentru asta”, a declarat antrenorul Marian Pătruică.

Pentru a ajunge la turneul final al Cupei României U19, ACS Futsal Ceahlăul a jucat în optimi și a trecut de Viitorul Darabani cu 8-6, într-un meci disputat pe terenul botoșănenilor.

Rezultatele sferturilor de finală:

United Galați – CSM Ploiești 7-4

CSM Odorheiu Secuiesc – ACS West Deva 3-0

ACS Sepsi Sf.Gheorghe – CSM Târgu Mureș 2-3

Clujana Cluj-Napoca – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 2-7. REZUMATUL MECIULUI se poate vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=wXz53oRNwEY

Rezultatele semifinalelor:

United Galați – CSM Târgu Mureș 3-6

Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Odorheiu Secuiesc 3-5.

FINALA are loc astăzi, 23.02.2026, de la ora 17:00, între CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș.

Sursa foto: captura FRF.tv

Sursa: https://monitorulneamt.ro/futsal-ceahlaul-semifinalista-a-cupei-romaniei-u19/

Ultimă oră

Același autor