Momente de panică în această seară într-o parcare din municipiul Galați, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări în zona Complexul Ancora, transmite radio lider FM.
Potrivit primelor informații, mașina a început să ardă violent, iar flăcările puternice au creat temeri că incendiul s-ar putea extinde și la alte vehicule parcate în apropiere.
Martorii aflați în zonă au reacționat rapid și au împins autoturismul în flăcări într-un loc mai ferit, pentru a evita ca incendiul să se extindă la celelalte mașini din parcare.
Gestul lor a limitat pericolul până la intervenția autorităților.
Din fericire, în urma incidentului nu s-au înregistrat victime, însă autoturismul a fost grav afectat de incendiu.
Sursa: https://www.asingorj.ro/masina-in-flacari-pe-strada-foto/