Senatorul Remus Negoi: „USR livrează soluții, nu promisiuni, pentru Damen Mangalia”

Senatorul constănțean Remus Negoi, de la USR, a semnalat în repetate rânduri, prin intervenții politice, situația de la șantierul Damen Mangalia. În contextul în care Guvernul a identificat, cel puțin temporar, o soluție pentru salvarea locurilor de muncă, acesta a subliniat că USR vine cu măsuri concrete, nu cu promisiuni, iar miniștrii partidului se concentrează pe rezolvarea problemelor reale, nu pe acțiuni de imagine.

Situația tensionată de la șantierul naval Damen Shipyard Mangalia cunoaște o evoluție pozitivă după luni de incertitudine pentru angajați. Cei 1.017 salariați ai companiei urmează să își primească drepturile salariale restante, în urma unei decizii guvernamentale care introduce șantierul pe lista operatorilor economici de interes strategic.

Măsura a fost propusă de ministrul Economiei, Irineu Darău, reprezentant al Uniunea Salvați România, și vine într-un context economic dificil pentru industria navală din România. Alături de Damen Mangalia, pe aceeași listă au fost incluse și companii precum Liberty Galați și Romaero, considerate esențiale pentru securitatea economică și industrială a țării.

Pentru cei peste o mie de muncitori afectați, această decizie reprezintă mai mult decât o simplă formalitate administrativă. Este garanția că salariile restante vor ajunge în conturi și că activitatea șantierului ar avea șanse de stabilizare. În ultimele luni, angajații au protestat în repetate rânduri, reclamând întârzieri salariale și lipsa unor soluții concrete.

În acest context, senatorul constănțean Remus Negoi, de la USR, a avut o reacție fermă, subliniind diferența de abordare între actuala guvernare și administrațiile anterioare.

„Cam asta înseamnă guvernare responsabilă, asta înseamnă miniștrii USR. Cu calm și tact, ministrul USR al Economiei, Irineu Darău, e orientat spre soluții, nu spre gargară „, a declarat senatorul.

El a criticat dur modul în care situația a fost gestionată în trecut, făcând referire la vizitele simbolice ale unor foști oficiali, fără rezultate concrete. „De-a lungul timpului, miniștrii PSD veneau, se pozau, se țineau de gât cu parlamentarii constănțeni și plecau. Nu fără a promite marea cu sarea. În schimb, acum, cu toate piedicile, problemele, protestele orchestrate, iată se ivește o rază de speranță pentru Damen Shipyard Mangalia. Nu ne oprim „, a încheiat senatorul constănțean Remus Negoi, într-o notă optimistă, dar prudentă.

Revenind la introducerea șantierului naval pe lista operatorilor strategici, aceasta nu este doar o soluție punctuală, ci și un semnal privind direcția politicilor economice. Din câte se pare, statul își asumă un rol mai activ în susținerea unor sectoare-cheie, într-un moment în care stabilitatea industrială devine esențială.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-politica-administratie-senatorul-remus-negoi-usr-livreaza-solutii-nu-promisiuni-pentru-damen-mangalia-551617

Ultimă oră

Același autor