Președintele lui ACS Mediaș acuză arbitrajele de la ultimele două meciuri

Într-o conferință de presă susținută joi, la Mediaș, președintele clubului de fotbal ACS, Ionuț Buzean a anunțat că a făcut memorii la Federație în care reclamă arbitrajele de la meciurile cu Vulturii Fărcășești (scor 1-3) și SCM Rm. Vâlcea (scor 1-5).

ACS Mediaș a ratat intrarea în play-off în Liga 3, după ce a pierdut ultimele două meciuri din sezonul regulat, 1-3 la Fărcășești cu Vulturii și 1-5 acasă cu Vâlcea.

Ionuț Buzean, conducătorul clubului de pe malul Târnavei Mari spune că aflase cu câteva zile înainte să se facă delegările cine va fi arbitrul jocului de la Fărcășești, din penultima rundă a sezonului regulat, FRF delegându-l pe Florin Adrian Sava (Vânători-Galați).

”Echipa noastră a fost nedrepătățită, în ultimele două etape am avut arbitraje potrivnice. Noi am sesizat insituțiile abilitate ale Federației de Fotbal, am apelat și la oamenii responsabili din cadrul FRF care se ocupă de Liga 3. Punctual, la meciul de la Fărcășești cunoșteam brigada de arbitri încă de luni, în condițiile în care delegările se fac joia! Am sesizat Federația și Departamentul de Integritate, din păcate nu s-a luat nicio măsură, iar brigada condusă de arbitrul Sava din Galați ne-a fost delegată la Fărcășești. Un arbitru la un meci de Liga 3 primește undeva la 1100 lei, probabil că arbitrul care a oficiat acest joc, făcând 1200 de km, nu și-a acoperit nici costul de transport, nu mai vorbim de cazare și masă” a declarat Ionuț Buzean.

”Sper să primim un răspuns de la FRF”

Șeful ACS Mediaș nu a fost mulțumit nici de arbitrajul de la jocul cu SCM Rm. Vâlcea, cedat cu un categoric 1-5 de echipa lui Cosmin Vâtcă. ”La meciul de pe teren propriu, identic, am sesizat Federația, am solictat suprvizare de arbitri, din păcate acestea au fost repercursiunile. Noi ieșim cu capul sus din acest sezon, jucăm meciurile doar pe teren. Sper ca acest apel al meu și al oficialilor clubului ACS Mediaș 2022 să aibă un răspuns, ne dorim ca fotbalul românesc să aibă o altă față. La vară se vor face patru ani de când am început acest proiect, principalele noastre obiective eu consider că le-am atins” a mai spus fostul jucător al Gazului Metan.

În primul meci din play-out, ACS Mediaș 2022 va juca vineri, 3 aprilie, de la ora 17.00, cu Gilortul Tg. Cărbunești.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/04/02/presedintele-lui-acs-medias-acuza-arbitrajele-de-la-ultimele-doua-meciuri/

Ultimă oră

Același autor