Sibienii au motive de bucurie. Primele roșii românești au ajuns în Piața Cibin, marcând debutul sezonului local. Un kilogram costă 65 de lei, însă prețul urmează să mai scadă.
Comercianții din Piața Cibin spun că există clienți fideli care preferă roșiile românești și sunt gata să cumpere chiar și doar două-trei bucăți. Roșiile provin din Oltenia, mai exact de la Ișalnița. „Anul acesta a fost mai frig și marfa e mai puțină. Solariile trebuie încălzite, iar costurile sunt mai mari. Prețul se va mai modifica în timp”, a declarat unul dintre comercianți.
Recolta de roșii românești din acest an este mai slăbuță, deoarece primăvara mai friguroasă a redus cantitatea disponibilă, iar costurile de producție sunt mai mari, solariile necesitând încălzire suplimentară. Comercianții recunosc că prețul de 65 de lei pe kilogram poate părea ridicat pentru unii clienți.
„Da, mie mi se pare cam ridicat prețul la roșii. Uneori prefer să cumpăr roșii grecești, care sunt la fel de gustoase. În loc să iau un kilogram, mai bine iau două, dar mai mici cantitativ”, explică unul dintre vânzători. Prețul, spun aceștia, se va modifica în timp, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, mai ales în perioadele de sărbători.
Pe lângă roșii, sibienii mai pot găsi la tarabe castraveți românești din Galați, legături de salată la 4 lei, praz la 5 lei, urzici la 5 lei și ceapă verde la 3 lei. Spanacul se vinde între 10 și 20 de lei pe kilogram, iar merele între 10 și 12 lei. Pentru cei care caută exotice, piața oferă și fructe precum mango, papaya sau fructul pasiunii. „Avem clienți care vin pentru fructe exotice, dar și pentru produse locale. Ei aleg exact cât le trebuie și consumă totul proaspăt”, a mai spus comercianta.