În perioada 3–5 aprilie 2026, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației, a organizat la Sinaia Conferința Națională „Comunități de învățare și parteneriate pentru performanță managerială în educație „, în cadrul proiectului PNRR „EduLeadManager” (ID_09).
Evenimentul a reunit directori și directori adjuncți de unități de învățământ, membri ai consiliilor de administrație, formatori, mentori și specialiști în educație din regiunea Sud-Est, oferind un cadru de dialog și schimb de bune practici.
Agenda conferinței a inclus sesiuni de formare și mentorat, prezentări susținute de invitați speciali, dezbateri în panel și workshopuri interactive, toate având ca scop consolidarea competențelor manageriale în educație.
Principalul obiectiv al întâlnirii a fost promovarea politicilor și strategiilor educaționale moderne, a modelelor eficiente de management școlar, dar și identificarea unor soluții inovatoare pentru dezvoltarea leadershipului educațional.
Proiectul „EduLeadManager” vizează crearea unui model modern de formare pentru managerii din educație și dezvoltarea unei rețele regionale de lideri orientați spre performanță, inovație și colaborare. Peste 1.125 de directori și inspectori școlari din regiunea Sud-Est sunt implicați în activitățile de formare și mentorat.
Alături de liderul de proiect, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în implementare sunt implicați parteneri precum Universitatea „Ovidius” din Constanța și Casele Corpului Didactic din județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea.