Potrivit informațiilor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galați, confirmate şi de surse din cadrul Liberty, transferurile celor patru salarii restante vor începe în următoarele ore ale zilei de astăzi, 7 aprilie 2026.
Potrivit estimării specialiștilor, banii vor fi vizibili în conturi începând de miercuri după-amiază, în funcţie şi de durata transferurilor bancare.
Plățile propriu-zise sunt făcute de către AJOFM Galați, după verificarea prealabilă a documentelor de muncă trimise de Combinat.
Fondul de Garantare este, acum, accesibil și firmelor aflate în concordat preventiv. În cazul Liberty Galaţi, care a primit și statutul de “operator economic de importanță strategică”, se vor deconta şase salarii.
Astfel, în conformitate cu prevederile Legii 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale restante, pentru lunile noiembrie 2025 – februarie 2026 (4 luni) vor beneficia de plăţi 2.946 de persoane, salariaţi ai Liberty Galaţi SA.
Suma brută totală ce reprezintă plata creanţelor salariale restante este de 57.057.902 lei, din care 33.376.890 lei reprezintă suma netă plătită, iar diferenţa de 23.681.012 lei reprezintă contribuţiile CAS, CASS şi impozit, reţinute conform prevederilor legale.
AJOFM Galaţi apreciază că parteneriatul care a făcut posibilă plata nu ar fi fost complet fără o colaborare transparentă cu conducerea Liberty. „Dialogul constant și onest dintre managementul combinatului și autoritățile statului (AJOFM Galați) a eliminat blocajele, punând interesul angajatului deasupra oricăror dificultăți tehnice. Datorită acestei mobilizări exemplare, mii de familii gălățene vor putea întâmpina Sfintele Paști cu liniște în cămine și cu demnitatea muncii răsplătite. Este un exemplu de „așa se face”, în care instituțiile statului și marii angajatori își dau mâna pentru binele comunității. Vă mulțumim tuturor celor implicați pentru efortul depus și pentru că ați ales să fiți alături de oameni!”, este mesajul transmis cu această ocazie de AJOFM Galaţi.