Patru persoane băgate în spital de un șofer beat mangă! | Jurnal de Vrancea – Stiri din Vrancea si Focsani

Un accident rutier soldat cu patru persoane rănite a avut loc luni după-amiază (în jurul orei 16.30), în localitatea Munteni din județul Galați, după ce un șofer aflat în stare avansată de ebrietate nu a respectat regulile de circulație.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din Tecuci, conducea pe strada Iezerului și ar fi pătruns pe DN24/E581 fără a respecta indicatorul „STOP”. Autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate, din direcția Tecuci către Bârlad.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite: un pasager din mașina condusă de șoferul vinovat și trei pasageri din celălalt autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Tecuci pentru investigații și îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului din Tecuci. În schimb, conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 49 de ani din județul Brăila, nu consumase alcool.

Polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Galați au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Ancheta este în desfășurare, urmând să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Sursa: https://www.jurnaldevrancea.ro/patru-persoane-bagate-in-spital-de-un-sofer-beat-manga/

Ultimă oră

Același autor