Italia a confirmat primul caz uman de gripă aviară de tip Gripa aviară H9N2 în Europa. Pacientul, o persoană venită din afara continentului, este internat în izolare în Lombardia şi primeşte tratament.
Autorităţile sanitare au precizat că pacientul avea şi afecţiuni medicale preexistente în momentul internării. Toate contactele au fost identificate şi monitorizate, conform procedurilor standard.
Ministerul Sănătăţii din Italia a transmis că verificările au fost realizate rapid, iar situaţia este sub control. La rândul său, ECDC estimează că riscul pentru populaţia Uniunii Europene este „foarte scăzut”.
Până în prezent, nu a fost identificată transmitere de la om la om, ceea ce reduce semnificativ îngrijorările legate de o posibilă răspândire largă.
La nivel global, între 1998 şi 27 februarie 2026, au fost raportate 195 de cazuri umane de infectare cu virusul H9N2, în special în ţări din Asia şi Africa. Nu au fost înregistrate focare majore şi nici transmitere interumană susţinută.
Infecţia apare, de regulă, în urma contactului direct cu păsări infectate sau cu medii contaminate. Specialiştii subliniază că apariţia unor cazuri izolate nu este neobişnuită în regiunile unde virusul circulă în rândul păsărilor.
În perioada 29 noiembrie 2025 – 27 februarie 2026, au fost raportate zece cazuri de gripă aviară la oameni la nivel mondial, niciunul fatal. Majoritatea au fost înregistrate în China (opt cazuri de H9N2 şi unul de H10N3), iar Cambodgia a raportat un caz de Gripa aviară H5N1.
Autorităţile europene continuă monitorizarea situaţiei, însă, în acest moment, nu există motive de îngrijorare pentru populaţia generală. (sursa stiripesurse.ro)